Tily Niculae este căsătorită de peste 10 ani și are doi copii, o fetiță în vârstă de 9 ani și un băiețel de 7 luni. Actrița a povestit în cadrul emisiunii de la Pro TV despre problemele pe care le-a avut în căsnicie și a recunoscut că în urmă cu 4 ani, ea și soțul ei au fost la un pas de divorț.
„Totul a durat o săptămână, timp în care m-am interesat ce înseamnă și ce presupune un divorț. (…) Este diferența asta de vârstă, de 10 ani.
El ia totul cu relaxare. Ne-am cunoscut când eu aveam 18 ani. M-am căsătorit la 20 și ceva de ani. Ce Dumnezeu să știu? (…) Și aveam senzația că tot timpul pompez doar pentru celălalt și că mie nu mi se reîntoarce nimic.
După care au urmat câteva ședințe de terapie în care am înțeles că nu trebuie să-i ceri celuilalt ceva ca să fii fericit. Comunicarea este cea mai importantă pe toate planurile.
Trebuie să trecem peste bariera de a ne închipui ce crede celălalt. (…) Aveam senzația că între noi se produsese un gol și că el oarecum își trăia toate dorințele, iar eu, din dragoste pentru el, mereu acceptam și niciodată nu mi le îndeplineam pe ale mele”, a mărturisit actrița la Pro TV.
Cum a fost cerută în căsătorie
„M-a cerut de ziua mea, la Londra. Țin minte că eram în metrou și nu știam de ce era atât de agitat. Era nervos pentru că se făceau lucrări la metrou și el închiriase o capsulă doar pentru noi.
Mi-a zis: «Tu stai aici, eu o să alerg pentru că pierdem biletele». Eu nu știam despre ce era vorba. (…) M-a împins când am ajuns, s-au închis ușile și am rămas doar noi cu cea care urma să ne servească. (…) Când am ajuns la 116 metri (…) a scos inelul. (…) Noi ne-am căsătorit de ziua lui, pe 26 martie”, a mai spus actrița.