0-110523-hutton21.jpg

Mama actorului era fascinată de activitatea acestei echipe şi l-a luat cu ea la una din întâlnirile acestora. În timpul bizarului eveniment, o membră a organizaţiei nu şi-a putut desprinde privirea de la Timothy, care la vremea respectivă avea numai opt ani. „Tot timpul cât am stat acolo, femeia mă fixa non-stop cu privirea”, îşi aminteşte Hutton. „Am încercat să mă fac mic în scaunul meu, dar nu puteam scăpa. Se mişca şi ea doar pentru a mă putea vedea mai bine. A fost chiar înspăimântător”, adaugă el.

După ce întrunirea a luat sfârşit, femeia cu pricina a venit la mama lui Timothy Hutton şi a întrebat-o dacă acesta ar putea veni cu ei la următoarea vânătoare de fantome. „Credea ca sunt un medium sau ceva asemănător. Spunea că am o legătură specială cu lumea de dincolo”, spune Hutton. Micuţul a stat ceva pe gânduri, apoi a ajuns la concluzia că ar putea să încerce să se joace puţin de-a vânătorul de fantome. În expediţiile sale, Hutton trebuia să intre cu echipa în casele oamenilor care le solicitau serviciile şi, dacă simţea că ceva este în neregulă într-o cameră, îi chema pe „profesionişti”. „Mă plimbam prin camere şi le spuneam: Hei, cred că aici e ceva ciudat!, iar ei intrau repede cu dispozitivele lor şi rezolvau problema”.

„Eu rămân!”. #Șîeu. Facturile
Recomandări
„Eu rămân!”. #Șîeu. Facturile

Totuşi, după ce a participat la câteva astfel de experimente, Hutton a realizat că nu mai vrea să caute fantome. Decizia de a se „reprofila” a fost una înţeleaptă, se pare, pentru tânărul Hutton pentru că 13 ani mai târziu actorul câştiga Oscarul pentru „Cel mai bun actor într-un rol secundar” cu rolul sau din filmul „Oameni obişnuiţi”.

Timothy Hutton poate fi urmărit şi la noi pe micile ecrane în serialul „Răpirea”, difuzat la ProCinema în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Carnea de porc care este mai bună decât ceafa. Are puțină grăsime și este ideală pentru masa de Crăciun
FANATIK.RO
Carnea de porc care este mai bună decât ceafa. Are puțină grăsime și este ideală pentru masa de Crăciun
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Unica.ro
Cristina Cioran, adevărul despre sarcina la 47 de ani, cu bărbatul împotriva căruia a cerut ordin de protecție. 'Băi, nene, acum înțelegeți?'
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Observatornews.ro
Mesajul emoționant al lui Mario, copilul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat la aquapark: "Mulţumesc că v-aţi rugat la Dumnezeu pentru mine"
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict
HOROSCOP
Horoscop 18 decembrie 2024. Scorpionii ar fi bine să-și tempereze de bunăvoie orice pornire autoritară, înainte de a se aprinde vreun conflict

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI