Shakira a atras atenția tuturor celor aflați pe arena centrală de la Wimbledon. Cântăreața a ales o ținută sexy, însă au fost mulți cei acre au criticat-o în mediul virtual, pentru alegerea ei vestimentară.
Shakira a purtat o pereche de ochelari de soare albaștri, supradimensionați. În plus, cântăreața a optat pentru o ținută jeans denim inedită, cu decolteul la vedere.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
„Tatăl meu a fost alături de mine peste tot, inclusiv când familia mea se destrăma. A venit la Barcelona pentru a mă consola, după ce a aflat că sunt cuprinsă de tristețe din cauza separării mele.
Când se afla la prima slujbă religioasă pentru Milan (n.r. – unul dintre fiii ei), s-a rănit grav într-un accident. Au venit toate în același timp. Căminul meu se destrăma.
Am aflat din presă că am fost înșelată, în timp ce tata era la Terapie Intensivă. Bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult toată viața mea, tatăl meu, mă părăsea când aveam cea mai mare nevoie de el. Nu puteam vorbi cu el, pentru a-i cere sfaturile de care aveam atât de multă nevoie”, a povestit Shakira, citată de sport.es. Cei doi au împreună doi băieți, pe Sasha și Milan.
Ce sistem electoral a generat un parlament fără opoziție?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Unde există un sistem electoral care permite unui singur alegător să voteze de două ori pentru același scrutin?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost singurul stat african care a trecut de la independență la democrație fără a experimenta o perioadă de regim autoritar?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele