Momente-cheie au avut loc în ediția de ieri de la „Survivor All Stars”. La primul joc de recompensă al săptămânii, prezentatorul Daniel Pavel i-a anunțat pe concurenți că cei care câștigă se vor întâlni cu persoanele dragi din viața lor.
„Nu-mi vine să cred că a venit mama până în Dominicană. Să o văd pe mama aici, mi se pare colosal. Am câștigat astăzi, orice ar fi”, declara Iancu Sterp înaintea probei de recompensă, după ce Daniel Pavel le-a arătat care este miza serii.
Motivați, convinși că este acum ori niciodată, cei șase băieți au luptat până la epuizare, iar echipa formată din Zanni, Iancu și TJ Miles s-a impus, câștigând șansa unei seri de neuitat alături de oamenii care au venit pentru ei.
TJ Miles a cerut-o în căsătorie pe Francisca cu o pungă de orez
Surprizele nu s-au oprit, iar TJ Miles a oferit un moment de neuitat. El a cerut-o în căsătorie pe Francisca, iubita lui. „Nu mă așteptam să vii, nu aveam cum să știu că o să fie o recompensă de genul ăsta. Nu am nimic aici, am doar orez. O să vină un timp când o să fac cum trebuie, vreau să-ți dau tot ce am pe viață. Vreau să fii soția mea. Te iubesc din sufletul meu. Și îmi doresc să stau toată viața lângă tine”, i-a spus concurentul iubitei lui… care a devenit, de acum, logodnică.
Reacția Franciscăi nu a întârziat să apară, ea a zis imediat da. S-a și amuzat de cerea în căsătorie pentru că TJ Miles nu a avut un inel de logodnă, i-a dăruit orezul lui, hrana pe câteva zile.
„She said YES‼️💍 Francisca ești my soulmate și am învățat multe lecții la Survivor, am realizat că tu ești tot ce îmi doresc în viață asta și vreau să te fac fericită pentru întotdeauna❤️ Te iubesc, Francisca!‼️❤️”, a scris TJ Miles pe Instagram.
Luptă grea la „Survivor All Stars” în ediția de azi
După o zi pe care nu o vor uita niciodată, concurenții s-au regrupat și vor intra pe traseu în jocul care face diferența. „Sper să fie unul dintre cele mai grele trasee. Ne apropiem de finală”, va spune Iancu. Cum se vor descurca concurenții în jocul de azi, având în vedere că miza este una esențială: „Al șaselea colan de Imunitate după momentul Unificării”, aflăm în doar câteva ore.
CRH_RO • 23.05.2024, 00:48
Daca cerea in casatorie un crocodil era mai interesant :). Nu mai terminati cu regia asta de 2 lei?