Victor Slav este cunosvut drept fostul prezentator al rubricii ”Meteo”, de la Pro TV, dar și actual co-prezentator al show-ului ”Dansează printre stele”, de la Antena 1.
Într-un interviu pe care l-a acordat pentru ziare.com, el a dezvăluit ce carieră i-ar fi plăcut să urmeze dacă nu era prezentator de televiziune.
”Dacă nu făceam televiziune, aș fi fost actor sau avocat”, a declarat el.
Întrebat cum se vede peste 15 ani, Victor Slav a răspuns: ”În primul rând, sănătos. În continuare voi fi un om preocupat de sport, de o viață sănătoasă, și chiar dacă vor trece încă 15 ani peste mine și voi fi mai bătran, sper să ma simt la fel de bine. Aș vrea să am copii până atunci. Cred că mă vad firesc, cred că asa și-ar dori orice om să fie la acea vârstă”.
Victor Slav a vorbit și despre relația cu cea care i-a fost soție, Bianca Drăgușanu.
”Nu aș schimba nimic din ce mi s-a întamplat până în momentul de față și asta e valabil pentru tot ceea ce ține de parcursul meu în viață. Sunt de părere că nimic din ceea ce trăiești nu e întâmplător și din orice experiență avem de învățat!, a spus starul TV întrebat dacă ar schimba ceva din viața lui.
În ceea ce privește cel mai important lucru pe care l-a învățat din căsnicia cu Bianca, el a afirmat: ”Faptul că ar trebui să nu-ți mediatizezi relația în niciun fel și că ar trebui să o ții pentru tine. E mai greu când ambele persoane sunt publice, dar e bine macar să încerci să fii cât mai discret”.
 
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News