„Familia noastră s-a întâlnit de dimineaţă cu echipa de medici legişti, potrivit cărora ‘Tom Petty ar fi murit de o supradoză rezultată din consumul mai multor medicamente”, se arată într-un comunicat transmis vineri, 19 ianuarie, de soţia şi fiica artistului, Dana şi Aria Petty.

Ele au subliniat că artistul suferea de mai multe probleme de sănătate precum un efizem pulmonar şi de dureri la genunchi mai ales după o fractură de şold, notează comunicatul.

În pofida acestor dureri cumplite, el şi-a menţinut turneul cu 53 de spectacole prevăzute, fapt ce i-a agravat fractura.

„Credem că durerile au devenit pur şi simplu insuportabile, ceea ce a dus la un consum excesiv de medicamente”, au precizat soţia şi fiica interpretului.

Ele au explicat că i-au fost prescrise mai multe analgezice, precum fentanyl… şi că, probabil, aşa cum au concluzionat şi medicii legişti, decesul a fost „un accident nefericit”.

Tom Petty, unul dintre cei mai iubiţi rockeri ai Americii, a murit la 3 octombrie la 66 de ani, de o criză cardiacă, în urma unui cocktail letal de medicamente.

Cunoscut pentru hituri precum ‘American Girl, ‘Learning to Fly, ‘I Wont Back Down sau ‘Free Fallin, el tocmai încheiase un turneu pentru a sărbători 40 de ani de la înfiinţarea trupei sale, Heartbreakers, amintește sursa citată.

Tom Petty a murit de la o supradoză de medicamente. Asemănarea cu Prince

Fentanyl-ul a provocat şi moartea prematură a superstarului Prince, una dintre cele importante figuri ale muzicii pop din ultimele trei decenii. La un an de la moartea lui Prince, vezi 12 lucruri pe care le-am aflat despre el în cele 12 luni care au trecut.

Prince

Michael Jackson, „regele pop-ului”, a murit la 25 iunie 2009 de o supradoză cu un alt medicament folosit în anestezie – propofol – pe care îl folosea ca somnifer. Uite cum au reacționat celebritățile la moartea lui Michael Jackson

Michael Jackson

Iată, acum, o retrospectivă din 2017, cu staruri internaționale pe care le-am pierdut prea devreme.


CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/Actrița Carmen Tănase a fost chinuită în copilărie. ”Școala era un coșmar pentru mine”

Simona Halep – Lauren Davis, un meci pentru istoria tenisului. De ce este o partidă de poveste


 

Urmărește-ne pe Google News