Au trăit, timp de şapte ani, o dragoste cu năbădăi, cu certuri şi dulci împăcări. Doar că, de două luni, lanţul de iubire dintre Andreea Tonciu şi Nicolae Mitea s-a rupt şi pare că nu mai poate fi reparat.
Deşi ea a fost cea care i-a dat papucii fotbalistului, în urma unor certuri aprinse, bruneta dă semne că nu-l poate uita aşa uşor. Ea a fost zărită, în ultimul timp, dând târcoale casei în care locuieşte Mitea.
“Am văzut-o pe Andreea bătând de mai multe ori la uşa lui Nicki, doar că el nu i-a răspuns”, a mărturisit un vecin de-al sportivului.
Mai mult, potrivit unei persoane apropiate Andreei, aceasta încă îl mai iubeşte pe Mitea, doar că el nu mai vrea să audă de ea, întrucât este implicat într- o altă relaţie, cu o tânără, Isabela: “Andreea s-ar împăca cu Mitea, chiar dacă nu vrea să recunoască acest lucru, din orgoliu. Îi este dor de el şi-l caută”.