TOP 10 Libertatea: Cele mai bune filme străine ale anului 2021

În 2021, festivalurile s-au ținut care cum au putut. Berlinul a avut în martie o secțiune competițională online, puțin întârziată, căreia i-a urmat în vară o componentă pentru public, Cannes-ul s-a amânat din mai pentru iulie, când s-a ținut fizic, Veneția și Locarno și-au urmat programul normal. Marile platforme de streaming au duduit, preluând și filme care nu puteau beneficia de vizibilitatea obișnuită din cinematografe sau care erau produse de aceste platforme.

Topul de mai jos cuprinde filme văzute mai ales în festivaluri. De la Veneția am văzut câteva titluri, nu întreaga selecție.

Mai trebuie spus că topurile sunt inevitabil subiective?

10. „Titane” de Julia Ducournau

Șocantul thriller psycho-sexy al Juliei Ducournau (lângă mine, la Cannes, un bărbat n-a mai rezistat și a plecat în timpul proiecției) urmărește o tânără criminală (Agathe Rousselle) care își acceptă feminitatea după ce intră în casa unui pompier (Vincent Lindon), dându-se drept fiul pierdut al acestuia. Cine rezistă până la sfârșit primește cadou mântuirea eroinei a cărei ieșire la lumină închide un dificil traseu de unire a contrariilor. Ambele personaje, de fapt, regăsesc unul prin celălalt un tip de afectivitate care le ajută să se vindece. Mai multe, aici:

Recomandări

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

9. „Dune” de Denis Villeneuve

Momentan pe locul 10 în topul global al încasărilor (top condus de filmul chinezesc „The Battle at Lake Changjin”), „Dune” e pentru mine filmul anului în săli pentru că a adus combinația de mare spectacol și substanță, reamintindu-ne de ce ne plăcea mersul la cinema. Adaptând deocamdată doar prima jumătate a romanului lui Frank Herbert, canadianul se concentrează pe evoluția spirituală a lui Paul Atreides (Timothée Chalamet), care își descoperă puterea interioară. Accentele soteriologice sună altfel pe timp de pandemie, iar viziunea estetică a lui Villeneuve unește trecutul cu viitorul, așa cum spun femeile din ordinul Bene Gesserit că face Mesia. Mai multe, aici:

8. „Mr Bachmann and His Class” / „Herr Bauchmann und seine Klasse” de Maria Speth

Documentarul de 3 ore și jumătate urmărește pe îndelete orele pe care un profesor genial pe nume Bauchmann le ține la o școală din orașul german Stadtallendorf, unde învață mai ales copii de emigranți. Nu e vorba doar despre grija de a crește copii deschiși la minte, ci și despre societatea de azi, care nu integrează imigranții. Nota generală a filmului e însă optimistă. Acești copii cresc aproape sub ochii noștri îngrijiți de un om care și-a urmat vocația. Premiul Juriului la Berlin 2021. Mai multe, aici.

Recomandări

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

7. „Red Rocket” de Sean Baker

Simon Rex, care a jucat în filme pentru adulți, dă lovitura cu rolul unui fost star porno care se întoarce falit în orășelul natal din Texas, cu gând să-și tragă sufletul pentru un nou început. Când cunoaște o Lolită locală, decide să o transforme în parteneră profesională, seducând-o (un fel de metodă Loverboy). Amoralitatea perfectă a eroului pune în context America sub Trump într-o poveste otrăvită despre visul american. Filmul a avut premiera mondială în competiția principală de la Cannes 2021.

6. „The French Dispatch” de Wes Anderson

Acest omagiu adus presei scrise, în special publicației americane „The New Yorker”, e o încântare pentru toate simțurile – inclusiv cel gustativ. O armată de staruri defilează în roluri care de care mai mici în filmul pregătit de premieră încă din 2020, când fusese anunțat pentru Cannes-ul de atunci, dar care a stat un an la frigider așteptând vremuri mai bune. Prin urmare, a avut premiera în competiția Cannes-ului 2021. E cel mai elaborat și mai sclipitor film al lui Wes Anderson, o construcție barocă pe care îți vine să o deguști cadru cu cadru. Mai multe, aici.

Recomandări

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

5. „Drive My Car” de Ryusuke Hamaguchi

Al doilea tun al lui Hamaguchi în 2021, adaptare după o povestire a lui Haruki Murakami, urmărește lenta revenire la viață a unui regizor care, după decesul soției infidele, începe să lucreze la un spectacol cu „Unchiul Vania”, împrietenindu-se cu tânăra șoferiță care îl duce zilnic la teatru. Într-un stil la fel de fluent precum cel din filmul de la Berlin, Hamaguchi definește prin dialog orizontul interior al eroilor, dându-le timp (filmul ține trei ore) să găsească un limbaj comun cu viața și să-și vindece rănile. Premiul pentru scenariu, Premiul FIPRESCI, Premiul Juriului Ecumenic la Cannes 2021. Mai multe, aici.

4. „The Velvet Underground” de Todd Haynes

Cum faci un documentar despre o trupă de la care nu s-au păstrat înregistrări din concerte? Adaptându-se, Todd Haynes vorbește nu doar despre istoria pe care trupa The Velvet Underground a făcut-o cu doar trei albume, ci despre întreaga avangardă culturală newyorkeză a anilor 60-70. Filmul e o experiență senzorială în sine, a cărui stilistică ajustată muzicii lui Lou Reed și John Cale te absoarbe, devenind un fel de mașină a timpului. Mai multe, aici.

3. „Memoria” de Apichatpong Weerasethakul

Universul lui Weerasethakul e complet imersiv când e populat doar de personalitatea acestuia. Dacă reușești să faci abstracție de Tilda Swinton (filmul ar fi fost mai bun cu o actriță necunoscută), te scufunzi mai ușor în clasicul „loc cu verdeață”  al thailandezului (un fel de subconștient colectiv), care e animat acum de un sunet ciudat pe care doar eroina îl aude, pretext pentru a vorbi despre capacitatea noastră de a percepe frumusețea lumii. Premiul Juriului la Cannes 2021.

Mai multe, aici.

2. „Petite maman” de Céline Sciamma

Filmul lui Sciamma a scăpat prin ochiurile palmaresului Berlinalei, dar ăsta-i riscul când spui o poveste mică despre copilărie și moarte, chiar dacă îți iese o mică bijuterie. O fetiță revine în casa bunicii moarte de curând, într-un univers care poate fi și real, și fantastic. Sciamma închide filmul într-un glob de sticlă etanș. Virtuozitate de scriitură și regie, într-un ritm perfect.

Mai multe, aici.

1.„Wheel of Fortune and Fantasy” de Ryusuke Hamaguchi

Trei povești cu acțiune și personaje puține din Japonia de azi, în care dialogul construiește o lume subterană propulsată de imaginație și nostalgie. Produs economicos și igienic (adaptat pandemiei), „Wheel of Fortune and Fantasy” demonstrează că poți face filme excepționale și pe genunchi, dacă ai cu ce. Marele Premiu al Juriului la Berlin 2021.

Mai multe, aici.

Urmărește-ne pe Google News