Elizabeth Short („Black Dahlia”)

Povestea ei a fost transpusă recent într-un film noir, cu atmosferă sumbră şi mult mister. Tânăra de 22 de ani se mutase în Los Angeles pentru a se lansa în industria filmului.
Ea frecventa petreceri selecte, cu invitaţi din rândul regizorilor, scenariştilor sau producătorilor celebri de la Hollywood. Elizabeth Short, cunoscută mai târziu drept „Dalia Neagră” (poate datorită părului ei negru superb) a fost găsită moarta în dimineaţa zilei de 15 ianuarie 1947 pe o stradă din Los Angeles.
Femeia era tăiată în două, avea părul proaspăt spălat (ulterior s-a ajuns la concluzia că ucigaşul i-a curăţat părul pentru a nu lăsa dovezi), era plină de vânătăi şi avea gura tăiată până la urechi într-un rânjet sinistru.
Poliţia a avut zeci de suspecţi, dar majoritatea au fost doar nebuni care au declarat că sunt ucigaşii fetei. De fapt, adevăratul criminal nu a fost găsit niciodată, ceea ce a făcut ca povestea actriţei să rămână celebră.

Natalie Wood

Mult mai celebră decât Dalia Neagră, Natalie Wood a fost o actriţă nominalizată la Oscar şi presupusa amantă a unor vedete ca Frank Sinatra, Elvis Presley sau Warren Beatty.
Actriţă încă de la vârsta de 4 ani, Natalie Wood se născuse într-o familie de ruşi, dar şi-a schimbat numele. La 17 ani a fost nominalizată la Oscar pentru prima oară pentru rolul din „Rebel fără cauză”, în care a jucat alături de James Dean. De-a lungul carierei ei, Natalie Wood a mai jucat în celebre filme de la Hollywood ca West Side Story, Splendoare în iarbă şi altele.
Divorţată de două ori şi căsătorită din nou cu primul soţ, Natalie Wood tocmai terminase un rol alături de tânărul Christopher Walken, cu care se zvonea că avea o aventură. Cei trei au pelcat într-o mini vacanţă cu iahtul familiei în 1981, de Ziua Recunoştinţei.
Actriţa a fost descoperită înecată a doua zi, în apropiere de Insula Catalina din golful oraşului Los Angeles. Soţul ei sunase să anunţe dispariţia ei de pe vas, dar cum atât el, cât şi colegul ei de platou erau beţi, nu şi-au putut da seama când a căzut peste bord.
Un raport medico-legal eliberat la începutul acestei săptămâni, la mai bine de 32 de ani de la presupusul accident a arătat că Natalie Wood ar fi avut nişte vânătăi suspecte pe braţe atunci când a fost găsită, iar legiştii nu mai sunt la fel de convinşi că moartea actriţei ar fi fost accidentală.
Mai multe pe Unica.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News