Bruce Lee a fost foarte iubit atât de publicul din Statele Unite cât şi de către cel din China şi se spunea despre el că este cel mai rapid om de pe Glob. Dar ce făcea Bruce Lee pentru a-şi demonstra măiestria?
Libertatea.ro a selecţionat cele mai cunoscute cinci lucruri pe care le făcea Bruce Lee cu ajutorul vitezei şi puterii sale.
1. Bruce Lee făcea des demonstraţii cu public. În timpul acestora, Lee obisnuia să smulgă o monedă din palma unei persoane înainte ca acesta să o fi închis, având însă suficient timp să-i lase persoanei respective o altă monedă în locul celei dintâi.
2. Bruce Lee era atât de rapid încât era capabil să arunce în aer mai multe boabe de orez pe care le prindea din zbor cu binecuoscutele beţişoare chinezeşti.
3. Actorul avea o putere ieşită din comun deşi cântărea doar 62 de kilograme. Astfel, în timpul unui antrenament a lovit atât de puternic un sac cu nisip care cântărea 136 de kilograme încât l-a balansat până în tavan.
4. În timpul filmărilor la diferite pelicule, Bruce Lee era de multe ori nevoit să facă miscarile mai lente pentru ca în film apăreau doar ca un blur. Astfel, cameramanii nu puteau capta mişcările starului cu o cameră de 24 de cadre pe secundă şi erau nevoiţi să filmeze cu camere de 32 de cadre pe secundă.
5. Bruce Lee era atât de precis încât era capabil să joace ping-pong cu nunchaku („nunceag”) – armă tradiţionala japoneză formată din două beţe legate între ele cu o funie sau un lanţ. Vezi video mai jos!
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă