ComenteazăO listă întreagă de filme au intrat sau încă așteaptă să intre în cinematografe (cele care au intrat au suferit din pricina restricțiilor.). A fost un an cu multe debuturi remarcabile și cu multe noi voci feminine interesante (regizoare, actrițe, scenariste).
Pe lista celor mai importante premii pentru filmele românești în 2021 intră Ursul de Aur primit la Berlin de „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude, Premiul Luigi De Laurentiis Lion of the Future și premiul principal al secțiunii Giornate degli Autori primite de „Imaculat” (regia Monica Stan și George Chiper-Lillemark) la Veneția.
Pe aceeași listă se înscriu Premiul III obținut la Cannes în secțiunea Cinéfondation de scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurtă povești de dragoste” de Carina-Gabriela Dașoveanu, Premiul pentru îndrăzneală obținut în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes de producția minoritar românească „La Civil” de Teodora Ana Mihai, Marele Premiu la San Sebastian pentru „Crai nou” de Alina Grigore, Marele Premiu respectiv Premiul de interpretare feminină (Andreea Grămoșteanu) pentru „#dogpoopgirl” de Andrei Huțuleac ș.a.
În același timp, însă, 2021 a fost un an greu deoarece industria cinematografică a încercat să se descurce cum a putut sub pandemie, iar schema de ajutor de stat (cash rebate) nu a fost repornită, cu toate eforturile breslei.
În topul alcătuit doar din producții majoritar românești am inclus și filme care nu au intrat încă în cinematografe.
TOP 10 CELE MAI BUNE FILME ROMÂNEȘTI 2021:
10. „#dogpoopgirl” de Andrei Huțuleac
Debutul în lungmetraj al actorului Andrei Huțuleac e o comedie cu accente de dramă și viceversa care pleacă de la un caz real petrecut în Coreea de Sud în 2005. Viața unei angajate de bancă (Andreea Grămoșteanu) e distrusă după ce un filmuleț postat pe rețelele de socializare în care refuza să curețe în metrou voma proaspătului ei câine face din ea inamicul public numărul unu al unei societăți ipocrite și profund inumane. Huțuleac nu face un film realist, dar România e supradimensionată în fiecare detaliu, devenind grotescă.
9. „Crai nou” de Alina Grigore
Lungmetrajul de debut al actriței și profesoarei de actorie Alina Grigore urmărește cu multe acute și note intenționat dizarmonice mediul disfuncțional în care trăiește o tânără care lucrează într-o pensiune ținută la țară de niște prieteni de familie.
Ioana Chițu construiește cu multă inteligență un personaj ce duce tăcut în spate o serie de abuzuri care se hrănesc unul din celălalt, dar e incapabil să se extragă și să plece la oraș.
Scenariul complicat scris de Alina Grigore pe baza unei documentări îndelungate trădează ambiția proaspetei cineaste de a denunța manipularea psihică a fetelor din mediul rural, așa cum a mărturisit în interviul acordat Libertatea.
8. „Neidentificat” de Bogdan George Apetri
A doua dramă polițistă a lui Apetri urmărește un singur personaj – un polițist (Bogdan Farcaș) obsedat de un caz de incendieri cu victime, caz nerezolvat de colegul căruia i-a fost atribuit și la care începe să lucreze fără acordul șefului. Situația personală a eroului care abia se descurcă cu ratele la bancă în lipsa unei partenere dispărute inexplicabil din peisaj intervine tot mai puternic în ancheta lui polițienească până la a ne face să realizăm că filmul este, de fapt, rodul unei imaginații bolnave care aproape se substituie naratorului. Un foarte bun exercițiu de rigoare dramaturgică.
Interviu cu Bogdan George Apetri, aici.
7. „Imaculat” de Monica Stan și George Chiper-Lillemark
Curajosul film scris de Monica Stan e un laborator al amintirii în care scenarista/co-regizoare debutantă în lungmetraj dar cu pregătire de psiholog se încumetă să regăsească un moment traumatic limită și eliberarea pe care i-a adus-o.
Termenul „laborator” vrea să spună și că personajele iau ființă sub ochii noștri, dar și că pot continua să crească după ce filmul se termină.
Stilistica transcendentală adusă de George Chiper-Lillemark acestei povești de creștere spusă imaculat și din punct de vedere dramaturgic (adică neutru, fără degete acuzatoare), decupează evenimentul și îl plasează într-un spațiu atemporal.
Mai multe, aici.
6. „Câmp de maci” de Eugen Jebeleanu
Dacă filmul de debut al lui Eugen Jebeleanu ar fi fost la fel de puternic ca în prima lui jumătate, mai ales ca în delirantele prime scene când jandarmii intervin în scandalul de la proiecția filmului gay, ar fi urcat mai sus în clasament.
El captează, totuși, foarte bine umorile vremii – de la intoleranța zgomotoasă față de minoritățile sexuale sau curiozitatea surorii până la toleranța mascată (jandarmii îl bănuiesc pe colegul lor că e gay și îl acoperă când bate un tip care riscă să-l demaște, dar ei de fapt apără prestigiul instituției).
Conrad Mericoffer transmite foarte subtil conflictul jandarmului gay care se integrează strâmb într-un mediu agresiv masculin și care e în permanentă tensiune cu mediul înconjurător. „Câmp de maci” a avut premiera mondială în competiția dedicată filmelor de debut din cadrul Festivalului Black Nights de la Tallinn.
5. „Otto barbarul” de Ruxandra Ghițescu
Ce se întâmplă în sufletul unui adolescent (Marc Titieni) a cărui prietenă suspectă de tulburare bipolară (Ioana Bugarin) se sinucide, iar el o filmează? Ce se întâmplă în general în sufletul unui adolescent? Ruxandra Ghițescu ridică vălul și spune povestea din punctul de vedere al eroului, de aceea o preia din mai multe stații temporale și introduce detaliile gradat.
Nu e vorba despre un conflict între generații, cât despre dificultatea maturilor de a vedea dincolo de propriile lor prejudecăți, de aceea nu trec de suprafață (Otto are creastă de punkist, e obraznic etc.).
Filmul invită să fie privit dincolo de primul nivel de lectură, dându-i eroului o voce. „Otto barbarul” a avut premiera mondială în competiția principală a Festivalului de la Sarajevo 2020.
Mai multe, aici:
4. „Întregalde” de Radu Muntean
Radu Muntean și co-scenariștii Alex Baciu și Răzvan Rădulescu caută limitele bunătății de azi prin intermediul unor bucureșteni bine situați, al căror voluntariat cu dată fixă e dat peste cap atunci când rămân blocați cu mașina în Apuseni.
Povestea ritmată în pas de jerseu se ocupă de chestiuni imediate și e permanent amenințată de un pericol nevăzut (filmul e un thriller), lăsându-l pe spectator să descopere la final unde era de fapt punctul sensibil.
Selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes 2021.
Mai multe despre film, aici. Un interviu cu Radu Muntean – aici.
3. „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude
Cel mai provocator film de până acum al agentului provocator Radu Jude e singurul film din lume considerat un film despre pandemia de Coronavirus, deși senariul a fost adaptat la rigorile turnajului sub restricții. În condițiile în care majoritatea cineaștilor au preferat să nu facă referire la pandemie în filmele lor (delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, chiar spunea că în 20 de ani nimeni nu-și va mai aminti de Coronavirus), Jude a intuit că pandemia va da o dimensiune în plus satirei lui despre prostia umană contemporană (și nu numai).
Agresiv și logoreic în ton cu vremurile, filmul lui Jude ori îți place, ori nu-ți place, asta explică de ce nu a fost nominalizat decât pentru regie și scenariu, nu și la categoria Cel mai bun film la Premiile Academiei Europene de Film.
Mai multe, aici. Un interviu cu Radu Jude, aici.
2. „Miracol” de Bogdan George Apetri
Bogdan George Apetri a filmat concomitent primele două părți ale unei trilogii și ambele au avut premiera în 2021. „Neidentificat”, care deschide trilogia, a avut premiera la Varșovia (unde a luat un Premiu Special pentru actorii Bodgan Farcaș și Dragoș Dumitru), iar „Miracol” a fost selecționat în competiția Orizzonti a Festivalului de la Veneția.
Ambele filme au acțiunea plasată în același sediu de poliție din Piatra Neamț, univers care îi furnizează lui Apetri dispozitivul unor intrigi polițiste cu încărcătură psihologică.
„Miracol” se urmărește ca un exercițiu la bârnă, dar povestea novicei (Ioana Bugarin) care pleacă din mănăstire la spitalul din oraș și a polițistului (Emanuel Pârvu), care anchetează un caz a cărui desfășurare încearcă s-o forțeze, e spusă fără ezitări. În narațiunea riguroasă, cu întorsături neașteptate de situație, dimensiunea metafizică și lirismul intervin cu discreție. Cu ambele filme, Apetri lansează o direcție nouă în cinemaul românesc, cu avantajul că poate prinde și la cinefili, și la publicul larg.
1. „When Night Meets Dawn” de Andreea Cristina Borțun
Am pus un scurtmetraj în fruntea clasamentului pentru că a fost pentru mine revelația anului în materie de film românesc.
O poveste senzorială, senzuală și sinestezică (deși poveste e mult spus, nu există multă acțiune), despre un adolescent care într-o vară toridă tânjește după întâlnirile nocturne cu un alt băiat.
Locul întâlnirii e un parc bucureștean care noaptea reflectă interioritatea eroului, spaimele și emoțiile vârstei, în același mod în care forma filmului îi reflectă substanța. E un alt fel de cinema decât cel lansat în anii 2000, un semn probabil că cineaștii români încep să întoarcă lupa de la mediul exterior spre înăuntru sau cel puțin încep să fie la fel de atenți cu ce se întâmplă în realitatea discretă. Filmul a avut premiera mondială în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes 2021.
Interviu cu Andreea Cristina Borțun, aici.
CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ:
- Ana Dumitrașcu („Imaculat”)
- Andreea Grămoșteanu („#dogpoopgirl”)
- Ioana Chițu („Crai nou”) și Katia Pascariu („Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”)
CEL MAI BUN ACTOR:
- Emanuel Pârvu („Miracol”)
- Bogdan Farcaș („Neidentificat”)
- Conrad Mericoffer („Câmp de maci”)