După relația cu Laura Cosoi, care între timp s-a măritat cu un alt bărbat, Smiley nu a mai apărut public în compania vreunei alte femei. Artistul declară de fiecare dată când are ocazia că este singur și că prioritatea sa o reprezintă cariera muzicală. Mai mult, acesta nici nu vrea să audă de vreo eventuală căsătorie.

 

Liviu Vârciu a trecut prin eșecul unei căsnicii, cu Adelina Pestrițu, iar de atunci a devenit campionul inimilor rănite. Asta pentru că actorul nu poate, se pare, să aibă vreo legătură de durată, chiar dacă i-au trecut pragul casei o mulțime de tinere frumoase foc, unele dintre ele și vedete râvnite de orice bărbat.

 

Irinel Columbeanu are o poveste asemănătoare. Și el a bifat o căsnicie ratată, cu Monica Gabor, iar de atunci ”suflă și-n iaurt” când trebuie să-și aleagă partenera. Omul de afaceri nu are vreun gând de a ajunge din nou în fața altarului, cea mai importantă ființă din viața sa, căreia îi acordă toată atenția fiind Irina, fiica lui.

 

În topul burlacilor celebri se află și un alt om de afaceri, Alexandru Francu, unul dintre fondatorii trupei Paraziții, care are la activ o serie de relații cu multe dintre frumusețile autohtone. Acesta nu a fost căsătorit niciodată și exclude din start să facă acest pas, după cum însuși declara, recent, la un eveniment monden. ”Mi-e mai bine singur, nu-mi trebuie cineva care să-mi ceară socoteală la ce oră vin acasă, unde plec și cu cine ies în oraș”, a spus acesta.

 

Ajuns la 48 de ani, Cătălin Botezatu va rămâne în continuare burlacul celebru râvnit de frumuseţile autohtone. Asta pentru că el nu are nici o intenţie să-şi întemeieze o familie. “Dacă vreau să mă căsătoresc? Ce e aia? În nici un caz”, a spus designerul, recent, pentru Libertatea.

 

Impresarii Radu Baron și Radu Groza se află și ei în aceeași situație. Primul a mărturisit că nu ar putea avea o relație serioasă, de durată și în nici un caz să se implice într-o căsnicie. Motivul? ”Faptul că lucrez direct cu artistele și stau mai tot timpul în preajma lor fac ca partenera să devină geloasă. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să fiu nevoit să pun punct unei relații tocmai din acest motiv. Așa că mai bine fără verighetă pe deget”, a declarat Radu Baron.

 

Celălalt impresar cu același prenume, Radu Groza, pare să nu mai aibă noroc la femei, după idilele încheiate cu scandal, cu Adina Postelnicu și cu Roxana Nemeș. După ce au pus punct relației, ambele l-au acuzat că s-au folosit de ele, pentru a avea avantaje materiale.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News