Ajutat de acesta, Gabi Torje a făcut cunoştinţă cu Celia, iar de atunci face tot posibilul pentru a se afla în preajma ei, aşa cum a dezvăluit unul dintre apropiaţii interpretei pentru enational.ro. „Ca din întâmplare, Torje venea şi se aşeza la masa unde era şi Celia. Toată lumea a observat că e topit după ea. Îi spunea că ar vrea să fie cu ea şi că poate să o facă să îl uite pe Kemal“.

În momentul în Celia a trecut printr-un moment foarte greu, prilejuit de moartea tatălui, Torje a îmbărbătat-o prin telefon, oferindu-şi ajutorul necondiţionat. Totuşi, contactată telefonic, cântăreaţa a declarat că între ea şi fotbalist nu poate fi mai mult decât o prietenie. „E adevărat că ne cunoastem. Torje are un caracter frumos, dar nu mă văd într-o relaţie cu el. Ne-am înţelege mult mai bine ca amici.Sunt încă mult prea afectată de moartea tatălui meu pentru a mă gândi la relaţii“.

 
 

Urmărește-ne pe Google News