Floppy şi-a trăit întreaga copilărie la orfelinat, împreună cu Mihai şi Călin. Fiind mai mic, reuşea cumva să atragă cele mai multe probleme, însă prietenia cu Călin l-a ajutat mult.

Nu s-a ţinut de şcoală şi nici nu se poate spune că şi-a dorit mare lucru vreodată de la viaţă. Momentul care îi schimbă viaţa este reîntâlnirea cu Călin, în timp ce spăla parbrize într-o intersecţie.

_MIS4758Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Este un rol care, personal, mă pune într-o oarecare dificultate, deoarece nu mi-a lipsit acoperișul sau căldura părintească atât de mult cum i-au lipsit personajului meu.

Ca să pot ajunge să trăiesc mai profund ceea ce a trăit acest personaj, am dezvoltat «orfanul» din mine prin empatia pe care am avut-o vorbind cu copiii orfani pe care i-am vizitat (în perioada sărbătorilor).

În ceea ce privește proiectul în sine, sunt, în mod clar, entuziasmat, onorat și mișcat de faptul că fac parte dintr-un proiect de asemenea anvergură”, a declarat Toto Dumitrescu.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări

Cum va evolua povestea lui Floppy, dar şi a celorlalte personaje, telespectatorii vor putea urmări în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO

Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO

Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI