Despre drama din viața sa a vorbit cântăreața într-un interviu pentru adevarul.ro.

„Din păcate am pierdut-o pe mama când aveam 17 ani. Ea a fost o bună bucată de vreme bolnavă. Câtă vreme a fost sănătoasă, noi nu făceam nimic în casă, făcea absolut tot. Cred că în ultimii 20 de ani de viaţă nu a dormit mai mult de 4 ore pe noapte. Noi nu ştiam de unde se cumpără sau cât costă pâinea. Erau rândurile celebre la lapte, unde mergeam toţi din bloc, doar ca să ne întâlnim. Dar cam atât făceam”, a mărturisit Narcisa Suciu.

„Am puţine amintiri cu mama, deşi nu eram chiar mică atunci când a plecat. Aveam 17 ani, greu îmi mai amintesc. Creierul nostru este făcut să nu ne lase să o luăm razna, să nu suferim prea tare. Blochează anumite amintiri. Îmi zicea Narcela dacă eram bună, iar când eram rea doar se uita într-un anumit fel. Atunci aş fi preferat să mă bată, să mă pedepsească, orice. Nu o făcea, noi nu am fost niciodată bătuţi. Când se uita aşa la mine, îi spuneam: hai, te rog eu, dă-mi o palmă! Fă-mi orice dar nu te mai uita aşa”, a mai spus ea.

„Cel mai rău mi-a părut că nu ne-am putut lua rămas bun. Chiar în săptămâna în care ea s-a dus, era la şcoală cerc profesoral. Ea era în Oradea, la spital. Pentru că vineri am avut liber, am vrut să mă urc în tren şi să merg să o văd. Taică-miu mi-a zis să nu mă duc, să ţin banii pentru că oricum luni se întoarce acasă. Duminică s-a dus. Tata s-a simţit foarte vinovat, practic el a stat în calea ultimei noastre întâlniri”, a adăugat solista.

Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”
Recomandări
Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”

Narcisa Suciu a mărturisit că i-a reproșat tatălui ei că nu și-a văzut mama înainte ca aceasta să se stingă:

„Am făcut greşeala asta. După o vreme, după nu ştiu câţi ani, când ne-a zis că poate ar fi potrivit pentru toţi cei din casă să apară o nouă femeie în viaţa lui, i-am spus că peste cadavrul meu. Şi el, pentru că eram singura lui fată, m-a ascultat. A rămas singur până s-a dus. Cu mintea de acum îmi dau seama că a fost o foarte mare greşeală. Atunci atât am putut. Câteodată mă gândesc că poate ar fi trăit mai mult, calitatea vieţii lui ar fi fost alta”.

Mutată de mulţi ani în Finlanda, Narcisa Suciu este căsătorită cu Veikko Miettinen. Narcisa Suciu este mămica unei fete foarte reuşite, pe nume Daria.


Citește și: Sentință definitivă: Mega Image plătește 500.000 de lei angajatului călcat cu motostivuitorul!

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Prezența la vot – Alegeri parlamentare 2024. Aici poti vedea LIVE rezultatele de la BEC. Prezenţa la vot a depăşit-o deja pe cea de la alegerile din 2020. Update
FANATIK.RO
Prezența la vot – Alegeri parlamentare 2024. Aici poti vedea LIVE rezultatele de la BEC. Prezenţa la vot a depăşit-o deja pe cea de la alegerile din 2020. Update
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Ce cadou a primit Maia Sandu de la Klaus Iohannis. Lista darurilor protocolare ale preşedintei Republicii Moldova
Observatornews.ro
Ce cadou a primit Maia Sandu de la Klaus Iohannis. Lista darurilor protocolare ale preşedintei Republicii Moldova
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI