Actorul american Philip Seymour Hoffman a fost găsit mort, duminică, în apartamentul său din New York, au declarat reprezentanţi ai poliţiei americane pentru Wall Street Journal, potrivit Mediafax.
Actorul a fost găsit în baia apartamentului său din Pickwick House, Manhattan, în jurul orei 11:15, de către un scenarist.
Celebrul actor american avea 46 de ani.
Philip Seymour Hoffman a fost recompensat cu premiul Oscar pentru rolul din „Capote” în 2006 şi a mai fost nominalizat de alte trei ori la categoria „cel mai bun actor în rol secundar” pentru prestaţiile sale din filmele „Charlie Wilsons War” (2007), „Doubt” (2008) şi „The Master” (2012).
Actorul american are o filmografie bogată – a jucat deja în peste 50 de filme -, remarcându-se cu multe roluri dificile, precum cele din „Marele Lebowski”, „Talentatul domn Ripley”, „Doi oameni perfecţi”, „Dragonul Roşu”, „Cold Mountain”, „Misiune: Imposibilă III”, „Synecdoche, New York”, „Ziua trădătorilor/ The Ides of March” şi „Moneyball: Arta de a învinge”.
FOTO: HEPTA