Potrivit rtv.net, artistul fusese operat de curând pe cord iar intervenţia chirurgicală l-a schimbat foarte mult. De când suferise operaţia, spun rudele sale, acesta devenise trist, deprimat, fără ca altceva să explice schimbarea sa de atitudine.
Sziklavári Szilárd era foarte apreciat în domeniul său şi urma să se căsătorească. El s-a născut în 1980 şi a absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, în 2006.
În noiembrie 2010, Roxana Briban, o altă reprezentantă a scenei lirice româneşti, alegea să-şi pună capăt zilelor, din cauza unei depresii. Ea avea 39 de ani şi a luat medicamente, şi-a tăiat venele şi şi-a îndesat pe cap trei pungi din plastic, pe care şi le-a lipit cu bandă adezivă.
Sursă foto: Facebook

Urmărește-ne pe Google News