Lovitură grea pentru cântăreaţa Andreea Bălan, aflată peste Ocean, într-o vizită la iubitul ei american. Bunica ei, pe care o iubeşte atât de mult şi care în ultima perioadă a avut grave probleme de sănătate, s-a stins din viaţă vineri dimineaţă, în jurul orei 4.30.
Andreea se aştepta însă la o astfel de tragedie în viaţa ei, întrucât, în urmă cu mai bine de o săptămână, când şi-a dus ruda la spital, medicii au avertizat-o că femeia nu mai are mult de trăit.
„Când doctorul îţi spune că bunica ta iubită nu mai are nicio şansă, nu ştii cum să reacţionezi… Cum să mă împac cu gândul că e doar o chestiune de timp, de zile… Te iubesc mamaia mea scumpă, m-ai crescut şi mi-ai făcut copilăria superbă! Sufăr şi nu vreau să cred că azi e ziua în care mi-am luat rămas bun! Mereu vei fi în sufletul meu!”, era mesajul scris de Andreea pe contul ei de socializare, la scurt timp după ce doctorii îi spuseseră că îşi va pierde bunica.
Bunica paternă a Andreei, în vârstă de 83 de ani, fost internată la un spital din Galaţi, în stare foarte gravă, la începutul lunii septembrie. Aceasta a suferit un blocaj al arterei cerebrale, iar în unitatea medicală bătrâna a făcut şi un blocaj pulmonar.
„A fost un blocaj pe artera care alimentează creierul şi s-a efectuat tratamentul clasic (…) Starea ei s-a înrăutăţit şi acum este la terapie intensivă. Am înţeles că alimentele au luat-o spre plămâni. S-au blocat plămânii. Nu a fost în regulă ceva. Nu ştiu ce i s-a prescris, ce s-a întâmplat pe secţia de neurologie, ce i s-a pus în perfuzii… În plus diabetul era mult mai mare decât îl avea ea. Am înţeles că i-au dat şi insulină. Merg cu Andreea să văd care e situaţia”, a dezvăluit Săndel Bălan, săptămâna trecută, la Antena Stars.