Tania Budi este considerată una dintre cele mai senzuale apariții din showbiz-ul românesc. Tania Budi a ajuns la vârsta de 50 de ani, dar nu-și arată nici pe departe anii.
Este într-o formă fizică ireproșabilă și pare că nu îmbătrânește deloc.
Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva, Tannia Budi a dezvăluit care este tratamentul de înfrumusețare la care recurge pentru a arăta cât mai bine. Este vorba despre tratamentul Dracula, care presupune injectarea în pielea feței a unei soluții obținute din propriul sânge, scopul fiind acela de a prelungi tinerețea sau de a vindeca anumite afecțiuni.
„Doctorul meu o să îmi facă un Dracula pentru faţă, înaintea verii. Tot tratamentul Dracula, acela care practic e cel mai bun de împrospătare a tenului. Se vede în câteva zile după ce l-ai făcut. În rest, eu nu fac absolut nimic, am nişte creme hidratante tot de la el pe care le pun pe faţă. Cam atât”, a declarat Tania Budi.
Considerată o adevărată frumusețe, Tani Budi a făcut numeroase cuceriri în rândul bărbaților. De-a lungul anilor, Tania Budi a avut relații cu bărbați celebri din showbiz-ul românesc, una dintre cele mai de notorietate povești de dragoste fiind cea cu Dan Bittman, solistul trupei Holograf. Tania Budi, însă, nu vrea să audă de măritiș.
Citește și: VIDEO. Ambasadorul Israelului la București: „Și România este în raza rachetelor Iranului”