Andreea Berecleanu, una dintre cele mai iubite și respectate prezentatoare TV din România, a vorbit într-un interviu pentru revista VIVA! despre începuturile sale în carieră și parcursul care a transformat-o într-o figură emblematică a televiziunii. Cu o carieră de peste 30 de ani, Andreea a mărturisit că și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă de la o vârstă fragedă.

„Nu am știut că voi face jurnalism, calea mea ar fi fost alta. Admiterea am dat-o la Universitatea București – Facultatea de Limbi Străine. Doar că destinul a făcut să încep să cochetez cu presa scrisă, apoi, printr-o colegă de facultate, am ajuns la SOTI și, de aici încolo, deja se știe. Au urmat 30 de ani de jurnalism, presă TV, fără întrerupere”, a spus prezentatoarea TV.

„Din primul salariu, mi-am cumpărat un inel din argint și am făcut plinul de benzină”

Andreea Berecleanu a intrat în lumea televiziunii la doar 19 ani, moment în care a învățat să fie independentă financiar. Vedeta a povestit că la vârsta de 19 ani a ales să plece din casa părinților și să se descurce singură.

„La 18 ani, de atunci datează cartea mea de muncă. Și tot de atunci și primul salariu. În plus față de TV, colaboram și cu câteva ziare ale vremii și aveam colaborări plătite. Iar de la 19 ani, n-am mai locuit cu părinții și m-am întreținut singură. Din primul salariu, mi-am cumpărat un inel din argint și am făcut plinul de benzină”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

„Tot ce s-a întâmplat pe parcursul anilor mi-a întărit credința că alegerile au fost bune”

De-a lungul carierei sale, Andreea Berecleanu a dat dovadă de curaj și a făcut multe schimbări. A debutat la SOTI TV, apoi a lucrat o perioadă la PRO TV, iar timp de 17 ani a făcut parte din echipa Antena 1. În urmă cu 4 ani, în anul 2020, vedeta a luat decizia de a semna un contract cu Prima TV. În cadrul interviului pentru sursa mai sus menționată, prezentatoarea TV a fost întrebată dacă este împăcată cu deciziile luate până în prezent și dacă are vreun regret.

„Nicidecum. Nu am regrete. Iar tot ce s-a întâmplat pe parcursul anilor mi-a întărit credința că alegerile au fost bune și firești. De ce? Pentru că nu au fost instinctive, au fost mereu cântărite bine, analizate, asumate. Chiar dacă au venit și în perioade în care eram extrem de tânără. La Prima TV este o echipă tânără, mă refer în special la reporteri. Suntem în jur de 10-15 seniori în redacție, pe toți îi cunoșteam dinainte, ne-am intersectat la un moment dat în viața noastră profesională. A fost foarte drăguț să revăd oameni cu care am lucrat la SOTI sau care mi-au fost colegi de facultate. La Prima e o energie bună. Știți cât e de important într-o redacție? De fapt, în orice mediu profesional?”, a mai spus Andreea Berecleanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News