Autointitulat reformator al genurilor muzicale în cauză, “Tribunul” s-a hotărât să se implice în eliminarea textelor de prost gust, astfel că Vadim semnează versurile viitoarei melodii a lui Dănuţ Ardeleanu, “Dii, dii, căluţii mei”, un text făcut special pentru tânărul solist, al cărui manager e Dan Bursuc. Decizia fostului şef al PRM s-a concretizat după o întâlnire de gradul III între acesta şi managerul Dan Bursuc, cel mai important producător muzical din zona manelelor. Fondatorul Partidului România Mare va compune texte şi va dona mai multe poezii de autor pentru viitoare producţii muzicale pe care românii le agreează în special la taifasuri.
Crede în versurile lui Vadim
“În urma unei discuţii cu domnul Vadim Tudor, am legat o colaborare benefică, inclusiv pentru un mai bun nivel cultural social. Astfel, câteva poezii sunt obiect de studiu pentru elevii din proiectul meu pentru tinerii cu aptitudini în domeniul muzical tradiţional. Ţin să afirm că, în ciuda durităţii sale, domnul Vadim este o persoană deschisă şi nu are idei preconcepute despre ce facem noi”, precizează Dan Bursuc, care ne asigură, bazat pe flerul său profesional, că “Dii, dii, căluţii mei” va fi o melodie care se va bucura de un real succes.