Apartamentele sunt cele mai bune din complexul rezidenţial, fiind vorba despre trei penthouse-uri de câte 200 de metri pătraţi fiecare şi care sunt dotate cu câte un living, trei dormitoare, bucătărie, zonă de dining (de servit masa), baie, toaletă şi trei terase.
Nicoleta şi Zsolt aşteaptă la petrecerea de sâmbătă nici mai mult nici mai puţin de 200 de invitaţi, aceştia urmând să se cazeze la un hotel din centrul oraşului Miercurea Ciuc. Meniul pe care l-au ales e o combinaţie între mâncarea românească şi cea ungurească, din care nu vor lipsi sarmăluţele cu mămăliguţă, friptura, aperitivele, ficatul de gâscă sau gulaşul.
“Mâncarea ungurească va fi preparată de un bucătar care va veni special din Ungaria, iar multe dintre bunătăţuri vor fi aduse de la Budapesta”, ne-a declarat Nicoleta. Fericita mămică şi-a pregătit, pentru marele eveniment, o ţinută specială: “Voi purta o rochiţă frumoasă, simplă, cu spatele gol. Spun adio sutienelor cu arc, de acum voi purta doar bustiere. Ţinuta va fi o creaţie a unei prietene, Celi, şi a surorii sale Ortal, dar după o idee de-a mea”.

Urmărește-ne pe Google News