Şapte ani mai târziu, artista care a încercat să dezvolte, fără prea mult succes, mai multe proiecte paralele, a revenit în trupa care a consacrat-o, dar succesul lor nu a mai fost acelaşi de la începuturi.
Mai mult, odată cu vârsta, la partea masculină a trupei Hi-Q pare să se fi schimbat priorităţile, muzica trecând astfel pe locul al doilea. Mihai Sturzu are o fulminantă carierăp politică, ajungând chiar ca în scurt timp să fie propus pentru un fotoliu de ministru.
Dana, pe de altă parte, tânjeşte după muzica făcută ca la carte şi, chiar dacă nu prea se mai vede interpretând piesa „Gaşca mea”, are alte piese de suflet din repertoriul Hi-Q pe care i-ar face plăcere să le interpreteze „curat” în faţa publicului. Însă, spunea ea în repetate rânduri, în trupă nu se mai cântă live.
Cert este că, după o perioadă săracă în apariţii scenice, cei trei membri Hi-Q au decis să ia o pauză care, în realitate, pare să fie o nouă destrămare.
Anunţul a fost făcut pe pagina sa de socializare chiar de Dana: „Mă întrebaţi dacă mai există Hi-Q? Să zicem că a luat o pauză. Sunt câţiva care s-au prins deja de treaba asta… şi nu, nu e vina mea (în cazul în care cineva se grăbea să dea cu bată)”.
Ulterior, într-unul dintre comentarii, aceasta a admis drept una dintre cauzele despărţirii aceea că, din cauza carierei politice, Mihai Sturzu nu mai poate fi la fel de prezent ca înainte în viaţa trupei.