Potrivit Ciao.ro, cei trei s-au lăsat aşteptaţi mai bine de 20 de minute şi au cântat în jur de o oră și jumătate. Abia acum s-a aflat, însă, câți bani au încasat cei trei artiști pentru prestația lor.
Dan Bălan, fondatorul trupei, este cel care a negociat frumoasa sumă pe care cei 3 au încasat-o. Este vorba despre suma de 50.000 de euro, scrie Spynews.ro.
Negocierile cu cei trei O-Zone au durat multă vreme, iar cel mai mult a cântărit în decizia lor grandoarea evenimentului concertistic.
O-Zone s-au lăsat convinși să cânte din nou marile succese care i-au făcut celebri pe întreg mapamondul. Amintim ”Dragostea din tei”, ”Numai tu”, ”De ce plâng chitarele”, un rol important având primul lor manager, Corneliu Ladin.
Cornel Ladin este cel care, în urmă cu aproape trei ani, a reușit să-i ”reîmprietenească” pentru două evenimente ce au avut loc la Chișinău, locul unde s-a născut O-Zone, și București.
A fost una dintre cele mai iubite trupe din România
Trupa basarabeană O-Zone a reușit să devină cel mai de succes grup în Europa, în 2004.
O-Zone au fost până în 2005 pe prima poziţie în 30 de ţări pe întreg mapamondul, 13 săptămâni Locul 1 în Eurochats. ”Dragostea din Tei” a fost reînregistrată de 200 de artişti, printre care și Rihanna, în 14 limbi diferite.
Dan Bălan locuiește la New York și rămâne o vedetă incontestabilă în Rusia, Arsenie Todiraș a locuit o perioadă la Moscova, dar s-a întors la Chișinău. Radu Sârbu este singurul O-Zone care a ales să rămână în România (a obţinut şi cetăţenia), loc unde este unul dintre cei mai cunoscuţi producători muzicali.