Zayn Malik, care face parte din trupa One Direction care a câștigat marele show X Factor din Marea Britanie în 2010, a luat decizia de a părăsi formația, după cinci ani în care a fost alături de Niall Horan, Harry Styles, Liam Payne și Louis Tomlinson.
„Viața mea în One Direction a fost mai mult decât mi-ași fi putut imagina”, a fost un ultim mesaj transmis fanilor de Zayn, după ce a luat decizia radicală.
Hotărârea lui Malik vine după ce solistul a renunțat să mai meargă în turneu cu trupa, vineri, în urma unui scandal în care era acuzat că și-a înșelat iubita. Speculațiile au apărut după ce tânărul a fost fotografiat cu doar câteva zile înainte ținându-se de mână cu o blondă de 19 ani, în timpul unei vacanțe în Thailanda. Zayn a insistat în presă că nu îi este infidel partenerei cu care se logodise de mai bine de un an și, pentru a-i demonstra acest lucru a hotărât să nu mai plece la cântări și să rămână alături de ea pentru a rezolva „criza” de cuplu.
Au început la X Factor Marea Britanie
One Direction este o trupă pop din Londra, ai cărei membri inițiali au fost Niall Horan, Zayn Malik, Liam Payne, Harry Styles și Louis Tomlinson. Aceasta a fost formată în cel de-al șaptelea sezon al emisiunii The X Factor din 2010, unde a obținut locul al treilea și în urma căruia a semnat un contract cu Syco Music, casa de discuri a lui Simon Cowell. Propulsate spre succesul internațional de puterea rețelelor de socializare, albumele Up All Night și Take Me Home, lansate în 2011 și respectiv 2012, au doborât mai multe recorduri, au dominat clasamentele din majoritatea piețelor importante și au generat piese de succes precum „What Makes You Beautiful” și „Live While We’re Young”.
Deseori descris ca fiind parte a unei noi „invazii britanice” în Statele Unite ale Americii, grupul a vândut peste 14 milioane de discuri single și 8 milioane de albume, potrivit companiei Modest! Management.[1] Printre realizările lor se numără două premii BRIT și trei premii MTV Video Music Awards. Potrivit lui Nick Gatfield, directorul general al Sony Music Entertainment UK, One Direction a reprezentat un imperiu de afaceri de 50 de milioane USD până în iunie 2012. Ei au fost numiți „Cel mai bun artist nou” din 2012 de revista Billboard, în timp ce Huffington Post a numit 2012 „Anul One Direction”.