În cea de-a patra ediţie de audiţii pe nevăzute de la „Vocea României“ Tudor Chirilă s-a dezbrăcat de haine, rămânând doar în lenjerie intimă.
Totul a pornit de la o serie de glume stârnite de un concurent care a mărturisit că este pasionat de pictură, dar și că pictează „bărbați nud și cai”.
„Dacă vă uitați așa la noi pe cine ați dezbrăca?”, l-a întrebat Tudor Chirilă. „Pe toți”, a răspuns concurentul.
După câteva momente, Tudor Chirilă a început să-și dea hainele jos, rămânând în lenjerie intimă. Apoi, Horia Brenciu a jucat rolul calului, iar Chirilă s-a urcat pe el.
Scena oferită de cei doi nu a fost pe placul colegului de platou Smiley, care a spus că a fost un moment penibil.
Oameni bătrâni și fără minte, mi se pare. E o imagine pe care aș vrea să o șterg din minte. Lui Tudor înțeleg că-i place să stea dezbrăcat, nu înțeleg de ce lui Brenciu îi place să fie călărit. Oricum a fost un moment penibil.
Smiley
Înregistrarea cu momentul deplasat:
La scurt timp după încheierea emisiunii, Tudor Chirilă a spus pe Facebook că regretă „imaginile deplasate“. El a spus că își asumă faptele, dar că ar fi preferat ca producătorii să ţină cont de faptul că şi-a exprimat dorinţa ca acele cadre să fie scoase la montaj.
„Zilele de filmare la Vocea României sunt lungi şi mai obositoare decât poate par pe TV. De multe ori ajungem să spunem sau să facem lucruri pe care poate nu le-am spune sau face în mod obişnuit. Sigur, atunci când emisiunile sunt înregistrate, nu live, avem şi relaxarea că echipa de producţie va edita şi va «curăţa» imaginile cu noi, încât ele să ajungă la publicul de acasă într-un mod decent”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.
El și-a cerut apoi scuze că „s-a lăsat dus de val”.
„Îmi pare rău pentru imaginile deplasate din episodul de azi «Vocea României» în care m-am lăsat dus de val şi m-am dezbrăcat în timpul filmărilor. Sunt major, îmi asum că au fost gesturile mele, dar mi-ar fi plăcut ca producătorii să nu lase pe TV acele cadre, mi-am exprimat dorinţa fermă ca momentul ăsta să nu apară, dar n-am reuşit să înduplec pe nimeni. Aşa că I did it, I own it“, a mai scris Tudor Chirilă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4