Votul desfășurat până ieri, la ora 16.00 în aplicația Antena 1, l-a dezvăluit pe Tudor Costina drept câștigătorul ediției. Tânărul clujean a fost pe placul Deliei, care a declarat: „Suntem fericiți, pentru că ești bun, deștept și foarte actual”.
„Te felicit pentru realizarea din această seară. Ai fost vârful zilei la capitolul stand-up”, a completat Cheloo.
Impresionat de prestația concurentului, Mihai Bendeac nu a rămas indiferent și i-a transmis lui Tudor Costina: „Fii pregătit pentru ceea ce urmează, pentru glorie și pentru a avea un singur job”.