Tudor Turcu, câştigătorul concursului X Factor 2012, a lansat noul single „Venin”.
„Pe Bogdan l-am cunoscut imediat după câştigarea X Factor. Acela a fost momentul când cei mai renumiți compozitori români au intrat în legătură cu mine. După 3 ani, l-am reîntâlnit pe Bogdan la studioul lui, Code Production, şi mi-a dat să ascult un ghid. Era exact ce simţeam în momentul acela… şi anume venin. Un venin dulce amar pentru că aşa se întâmplă în viaţa multor familii, cupluri. O melodie creată în urmă a ceea ce vedeam zilnic în jurul meu. E o melodie care mi-a venit „mănuşă” să îl citez pe prietenul Mihai Trastariu. Îmi place să cred că această piesă ajunge la inima tuturor celor care iubesc, suferă, speră şi îşi trăiesc viaţă „fără limite”. Sunt mândru să revin în casa fanilor imediat după participarea mea la Eurovision şi, de ce nu, şi pe radiourile naţionale şi internaţionale.” a spus Tudor Turcu.
Muzica a fost compusă de Tascau Marian Bogdan, Ţigănuş Alin Cristian şi Tudor Turcu, iar versurile sunt scrise de Tănăsoiu Liviu Marius. De orchestraţie s-au ocupat Ţigănuş Alin Cristian şi Băncilă Tiberiu Constantin în studiourile Code Production. De artwork s-au ocupat cei de la Follow Design. Piesă este semnată de label-ul Code Production.