Delia s-a numărat printre vedetele care au reacționat imediat după producerea tragediei. Artista a renunțat la toate cele cinci concerte pe care le avea programate în week-end, urmând însă să se întoarcă pe scenă la sfârșitul acestei săptămâni.
În semn de solidaritate cu victimele, artista a fost împreună cu soțul său, la locul tragediei. ”Am aprins lumânări și am adus flori. Nu am ajuns să donăm sânge pentru că au anunțat că nu-i momentan, cazul”, a spus pentru Libertatea soțul Deliei, Răzvan Munteanu.
În plus, artista a făcut o mărturisire terifiantă. Ea s-ar fi putut afla în ”clubul groazei”, dacă nu ar fi avut concert la acea oră.
”Cunoşteam mai mulţi oameni de acolo. Din nefericire nu au supravieţuit toţi, e groaznic. Dacă nu aş fi avut concert e posibil să fi fost şi eu acolo” a mărturisit Delia, în cadrul Teledonului „Români Împreună”, de la Antena 1.

 
 

Urmărește-ne pe Google News