Producătorii emisiunii au decis să organizeze un moment special și le-au invitat la o ediție de gătit pe faimoasele tulnicărese din comuna Avram Iancu, în frunte cu Argentina. Femeile vor găti o cină moțească, după o rețetă veche de mai bine de o sută de ani, moștenită de la străbunicile lor. Pentru că preparatele au un gust special și datorită vaselor în care sunt gătite, gospodinele s-au cărat cu ceaunele lor tocmai din Alba!

Emisiunea va fi garnisită și cu un scurt recital la tulnic, instrument vechi, strâns legat de tradiția zonei. Cina moțească e o mâncare destul de consistentă, cu multe ingrediente, printre care cartofi, smântână sau cârnați.

Zamă de pitioci îi spune în comună și e un preparat sățios, menit să potolească foamea bărbaților veniți de la muncă grea – fie din pădure, fie de la animale. De altfel, meniul complet al moților, așa cum îl descriu tulnicăresele, cuprinde mai multe bucate. Plecați din zori de-acasă, bărbații au la pachet o masă de prânz formată din pită, clisă, ceapă și sare, cu care își ostoiesc foamea până ajung la cină. Din meniu mai face parte și balmușul, un preparat din brânză de oi, mălai, unt și smântână, o adevărată delicatesă pe care o regăsim și la alte comunități, cum ar fi la ciobanii din Mărginimea Sibiului.

Gospodine în toată regula

Ca mai toate tulnicăresele din Avram Iancu și Argentina se poate mândri cu o gospodărie serioasă, din care nu lipsesc câteva zeci de găini, purcei sau vacă.

Artista populară a străbătut lumea cu tulnicul, dar nu se dă înapoi de la munca de zi cu zi, fie în grajd, fie în bucătărie. De altfel, gătește de mică, pentru că așa a învățat de la bunica și mama ei. Are o pasiune pentru gătit și ține cu dinții de rețetele din vechime, unele greu de înțeles pentru cineva care nu e din zonă. Motiv pentru care ediția emisiunii Chefi la cuțite în care vor fi invitate se anunță și mai interesantă.

Sezonul al cincilea al emisiunii e aproape gata de start, după ce, în primele luni ale anului au avut loc preselecții în marile orașe din țară. Cei trei chefi-gazde anunțau că îi așteaptă cu nerăbdare pe toți cei pasionați de gătit, chiar dacă nu au lucrat într-o bucătărie de restaurant. “Acest concurs este destinat și celor pasionați.  Sunt foarte nerăbdător să văd ce ne așteaptă în noul sezon”, spunea chef Sorin Bontea.


Citește și: EXCLUSIV/ 13 sezoane de “Las Fierbinți” și-au pus amprenta pe Celentano. “Lui Văncică dați-i dramă, că-i sătul de comedie”


 
 

Urmărește-ne pe Google News