Marți, mii de fani au stat la cozi virtuale pentru a obține bilete înainte ca acestea să fie puse la vânzare pentru publicul larg, dar platforma Ticketmaster a picat în repetate rânduri, punând la încercarea nervii fanilor artistei.

Ticketmaster, compania care vinde biletele, a spus că problemele se datorează „cererii fără precedent din punct de vedere istoric” pentru cântăreață.

Abuz de putere dominantă

Indignarea fanilor lui Taylor Swift față de problemele serviciului Ticketmaster de marți a scos la lumină o critică obișnuită și recurentă la adresa companiei de bilete: practic nu are concurență. Pentru mulți cumpărători, Ticketmaster nu poate fi evitat, dacă doresc să participe la un eveniment.

Situația este una veche, compania confruntându-se în numeroase ocazii cu acuzații de abuz de putere dominantă.

În 1994, când Taylor Swift avea doar 4 ani și cozile pentru bilete erau fizice sau la telefon, nu online, formația rock Pearl Jam a depus o plângere la divizia antimonopol a Departamentului de Justiție, afirmând că Ticketmaster deține „monopolul practic absolut asupra distribuirii biletelor la concerte”. De asemenea, a încercat să își rezerve turneul numai în locații care nu foloseau Ticketmaster.

Departamentul de Justiție și mulți procurori generali ai statelor americane au făcut plângeri similare de-a lungul anilor.

Cu toate acestea, Ticketmaster nu doar că nu a avut de suferit, dar a acumulat și mai multă putere. Sesizarea Pearl Jam a fost respinsă. Departamentul de Justiție și statele a permis Ticketmaster să fuzioneze cu Live Nation – care administrează multe dintre locațiile de evenimente din SUA, în ciuda unui dosar în instanță din 2010 în cazul care ridica obiecții la fuziune.

În dosar, Departamentul de Justiție a spus că ponderea Ticketmaster în principalele locații de concert a depășit 80%. Compania respingea procentul și susținea că deține doar 30% din piață.

„Una din cele mai urâte companii de pe Terra”

Problemele platformei de marți au generat solicitări pentru a rupe Live Nation de Ticketmaster pentru a limita controlul asupra vânzărilor de bilete la cele mai importante evenimente.

„Timpii de așteptare și taxele excesive ale Ticketmaster sunt complet inacceptabile, așa cum se vede cu biletele pentru Taylor Swift de astăzi și sunt un simptom al unei probleme mai mari”, a scris David Cicilline, care supraveghează comisia pentru concurență și antimonopol din Camera Reprezentanților.

„Nu este un secret pentru nimeni că Live Nation-Ticketmaster este un monopol necontrolat”, a afirmat parlamentarul democrat.

Comediantul John Oliver a fost o altă voce importantă care a vorbit public despre problemele generate de monopolul Ticketmaster. Într-un episod al emisiunii „Last Week Tonight” de pe HBO, el a descris Ticketmaster drept „una din cele mai urâte companii de pe Terra”.

El și-a argumentat opinia prin prețurile mari, taxele exorbitante și disponibilitatea redusă cu care se confruntă cei care speră să participe la concerte și alte evenimente din cauza monopolului pe care-l deține Ticketmaster pe piața de evenimente.

Ticketmaster este deja supus monitorizării guvernamentale, supraveghere care a fost impusă atunci când achiziția LiveNation a fost aprobată. Supravegherea a fost extinsă în urmă cu câțiva ani, după ce autoritățile de reglementare au descoperit că firma a încălcat termenii acordului.

Luna trecută, președintele american Joe Biden, care și-a exprimat îngrijorarea că monopolurile au devenit mai comune, a spus că administrația sa va analiza taxele impuse pentru biletele la concert.

Nici Ticketmaster și nici Taylor Swift nu au făcut comentarii publice privind ultimele controverse.

 
 

Urmărește-ne pe Google News