TVR dă start campaniei Eurovision 2018. Anul viitor, competiţia muzicală va avea loc în Portugalia, organizatorii urmând să stabilească oraşul în care se va desfăşura evenimentul.
TVR dă start campaniei Eurovision 2018 pentru cea de-a 63-a ediţie
Până în acest moment, 18 ţări şi-au exprimat intenţia de a participa la următoarea ediţie Eurovision: Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia şi Suedia.
„Eurovision este unul dintre evenimentele premium în care TVR este implicată, motiv pentru care vom începe mai devreme pregătirile pentru participarea României la ediţia 2018 a concursului. Vom avea la dispoziţie mai mult timp să organizăm Selecţia Naţională, să pregătim show-ul reprezentanţilor României pentru faza internaţională şi să atragem cât mai mulţi sponsori şi parteneri în proiect, din Bucureşti şi din toată ţara. Doar având garanţia unor venituri proprii suplimentare, vom putea să le trecem în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2018 ”, a declarat Irina Radu, Preşedinte-Director General TVR. Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois”.
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Citește și
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor