După despărţirea de Alin Oprea, fostul său coleg de trupă, Tavi Colen pare să-şi fi găsit talismanul la care nu renunţă sub nici o formă. Are şi motive să-şi păzească bine “comoara”. Asta pentru că iubita sa, Emma Ştefan, câştigătoare a emisiunii-concurs “Next Diva 2”, este ca un magnet care atrage, prin formele sale, toată suflarea masculină.
Aşa s-a întâmplat şi deunăzi, când partenera lui Colen nu doar pe scenă, ci şi în viaţă, a încins imaginaţia clienţilor de la piscina complexului de patru stele din Mamaia Nord, Phoenicia Holiday Resort, în timp ce-şi expunea la soare trupul bine lucrat şi formele voluptuoase.
În tot acest timp, Tavi Colen se afla la o întâlnire de afaceri pe Litoral, acolo unde cu o zi înainte cei doi susţinuseră un concert în incinta respectivului resort de lux. Tavi şi Emma au o relaţie de mai bine de un an, după ce cântăreţul s-a despărţit de Elena, mama băiatului său, Mario, de 6 ani.