La doar trei ani, Rania cochetează cu podiumul de prezentare, ea apărând deja pe covorul roşu în hăinuţe pentru copii. Şi pentru că mama ei este un model de eleganţă şi frumuseţe, micuţa ar vrea să-i calce pe urme. Ca atare, încearcă să folosească deja produsele cosmetice. Dar în stilul ei. Rania a luat crema superhidratantă a mamei ei şi s-a uns din cap până-n picioare, moment imortalizat de Denisa.
„Crema mea superhidratantă a ajuns pe mâini bune”, a scris Denisa Nechifor pe Facebook, nu înainte de a o duce repede la spălat pe micuţa Rania şi a-i face o poză. Prietenii virtuali s-au amuzat pe seama întâmplării, în timp ce Denisa a ţinut să precizeze că năzbâtia a reprezentat pentru ea o surpriză de zile mari: „O poză cu faţa mea când am văzut ‘isprava ar fi fost buuuuună!”.