Natalia are 23 de ani, o înălţime de 1,76 metri, dimensiuni 89-60-90, este născută în Satu Mare, dar locuieşte în Bucureşti de mai mulţi ani. Tânăra, care cochetează de câţiva ani cu televiziunea, vorbeşte patru limbi străine – engleză, franceză, spaniolă şi italiană -, acesta fiind considerat un atu într-o competiţie internaţională.

De la vârsta de 15 ani, după ce a câştigat titlul Miss Boboc la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Satu Mare, şi până în prezent, Natalia a câştigat locul al treilea la Miss Universe România 2009 şi marele premiu la Miss Hostess România 2011. A fost, de asemenea, imaginea designerilor Clara Rotescu şi Oana Săvescu, a prezentat pentru Cătălin Botezatu, Răzvan Ciobanu, Doina Levintza şi Amato – unul dintre designerii care creează ţinutele pentru Lady Gaga.

Proaspăta deţinătoare a titlului Miss Tourism România 2013 urmează să reprezinte ţara la competiţia internaţională care se va desfăşura în perioada 22 mai – 6 iunie, în Guineea Ecuatorială, acolo unde va concura alături de alte aproximativ 60 candidate din tot atâtea ţări din întreaga lume.
Foto: Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News