Luni seară, de la ora 20,30, Pro TV lansează în premieră „Uite cine dansează”, un megashow la care participă şi Marius Manole, co-realizator, alături de Marius Tucă, al matinalului Smart FM.
Actorul Naţionalului bucureştean a povestit la radio că se antrenează câteva ore pe zi pentru a învăţa corect paşii de dans pe care îi are are făcut alături de partenera sa, asta în condiţiile în care programul său era deja foarte încărcat: dimineaţa la radio, apoi repetiţii și, seară de seară, spectacole.
Uite cine dansează. Marius Manole: „Sunt pe nisipuri mișcătoare”
„Dar îmi place ideea acestei emisiuni pentru că este vorba de multă muncă și întotdeauna mi-a plăcut sa muncesc”, spune el.
Înainte cu câteva ore de noul „examen” pe care îl are de dat live în faţa telespectatorilor Pro TV, Marius Manole, care a slăbit 7 kilograme într-o săptămână, a spus în exclusivitate pentru Smart FM:
„Sigur că am emoţii mari. Sunt pe nisipuri mişcătoare, nu e meseria mea şi trebuie să fac performanţă. Mă doare tot corpul. Îmi doresc să fie bine, nu să câştig. E păcat că am muncit cu toţii foarte mult şi sper să se vadă asta.
E ceva nou pentru mine, n-am mai dat un concurs de la admiterea în facultate. Sper să mă simt bine fizic şi să reuşesc. Sunt doar un min şi 30 de secunde … 1 min30″??? Doamne!!! Va fi cel mai greu minut din viaţa mea!”.
Fotocredit: Daria Tuca
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă