Când vine vorba despre rivalitatea dintre Mihaela și Andreea e material cât să scrii o carte. Probabil că dacă le întrebi de la ce a pornit totul, nici nu mai țin minte. E posibil însă ca scânteia care a aprins fitilul să fi fost Ștefan Bănică jr – pe rând, bărbatul fiecăreia. Iată o mică – nu neapărat în ordine și atotcuprinzătoare – listă a lucrurilor și persoanelor pe care le-au avut de împărțit cele două de-a lungul timpului:
- Ștefan Bănică jr. Cum spuneam, soțul lor. Ștefan și Mihaela s-au căsătorit în anii ʼ90 (a fost al doilea mariaj al divei), dar au rezistat împreună doar câțiva ani. El ar fi înșelat-o. În 2006, cântărețul s-a însurat în secret cu Andreea Marin, după un an au devenit părinții unei fetițe, Violeta, iar la începutul anului 2013, au divorțat.
- Iubiți mai tineri, după căsniciile ratate. Mihaela a divorțat de omul de afaceri Elan Schwartzenberg în 2008 și în același an s-a cuplat cu Dani Oțil, cu 11 ani mai mic decât ea. Andreea Marin s-a despărțit de Bănică jr în 2013 și în același an s-a afișat la brațul fizioterapeutului turc Tuncay Ozturk, tot cu 11 ani mai tânăr decât ea, care ulterior i-a devenit soț. Amândouă s-au despărțit, până la urmă, de tinerei: Mihaela în 2014 (după care s-a cuplat cu Felix Baumgartner), Andreea recent: divorțul de turc s-a pronunțat zilele trecute.
- Un singur copil și probleme de fertilitate. Mihaela are un băiat de 12 ani, Ayan, cu Elan Schwartzenberg, Andreea, o fetiță, Violeta, care are acum 9 ani și este fiica lui Ștefan Bănică jr. Amândouă și-au mai dorit copii, dar au rămas foarte greu gravide și niciodată nu au putut duce sarcinile până la final.
- Reginele audiențelor. Multă vreme, cele două au deținut supremația la TV, Andreea ca prezentatoare a show-ului lacrimogen “Surprize, surprize”, Mihaela, cu “Duminica în familie”.
- Au scris cărți. “Despre lucrurile simple”, “Niște răspunsuri”, “Întreabă-mă orice” și “Cum iubesc bărbații” sunt cărțile lansate din 2007 încoace de Mihaela Rădulescu. În 2009, Andreea Marin a scos pe piață “Prețuiește viața”.
- Au creat hăinuțe pentru copii. Andreea Marin a lansat, în urmă cu mai mulți ani, o colecție vestimentară pentru bebeluși căreia i-a dat numele fiicei sale, “Violet by Andreea Marin”. Tot Andreea a patentat un body extensibil pentru bebeluși, care a luat medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva. De cealaltă parte, Mihaela Rădulescu deține de ani buni un lanț de magazine în care vinde haine pentru copii: Picioruʼ gras (una din poreclele cu care-și alinta băiatul când era bebeluș).
- Acțiuni umanitare. Amândouă au prezentat campanii tip teledon, apoi, printre altele, Andreea Marin a fost ambasador UNICEF și a înființat “Școala mamelor”, iar Mihaela Rădulescu a pus umărul pentru Hospice Casa Speranței și a devenit ambasador “Salvați copiii” și “Wings for Life”.
- Au jucat în filme. Andreea Marin a jucat în “Faraonul” și în comedia “Ho Ho Ho 2: O loterie de familie”. Mihaela Rădulescu, în “Fall Down Dead”, “15”, “Legături bolnăvicioase”, “#Selfie” și “Magia dragostei”.
- Au apărut în videoclipuri. Mihaela, pentru Proconsul, Taxi și Direcția 5, iar Andreea Marin, pentru Ștefan Bănică jr, fostul soț, cu care a filmat “Te iubesc, femeie”.
- Au făcut documentare peste hotare. Andreea Marin a urcat pe Kilimanjaro în 2001 și a filmat această experiență. Mihaela Rădulescu a făcut documentare în Irak și Afganistan.
«Împăcare» istorică de la Surprize… și noul scandal
După ani de contre și de lovituri directe sau sub centură, cele două ne-au servit un moment savuros, istoric chiar, în 2005: s-au împăcat cu pupături și îmbrățișări în emisiunea de atunci a Andreei, “Surprize, surprize”. Scopul era unul nobil: să conducă împreună campania “Vedete pentru sinistrați”. Pacea a ținut până în 2007, când un alt act caritabil a devenit teatru de război pentru cele două vedete. Mihaela a strâns bani pentru a salva viața Teodorei, fetița Lianei Stanciu și a lui Miță de la Bere Gratis. Andreea a anunțat că a donat și ea bani, dar rivala ei a declarat 1). că nu este adevărat și 2). că suma necesară a fost deja strânsă și nu mai e nevoie. A urmat un schimb de replici și sms-uri jignitoare, Marin ducându-se într-o emisiune televizată pentru a arăta unul dintre mesajele primite: “Ești cel mai josnic om pe care l-am întâlnit vreodată!”.