O poză făcută în urmă cu mulţi ani, la Brăila, îl surprinde pe maestru alături de persoanele cele mai dragi lui. Fotografia ne-a fost trimisă de Antoaneta Crețu, nepoata, dar și unul dintre moștenitorii de drept ai maestrului. „Uitaţi aici o poză făcută cu mulţi ani la Brăila. Este toată familia lui Ţunaş (n.r. aşa i se mai spunea lui Johnny Răducanu), pentru că îi plăceau colţunaşii. El este cel din stânga, cel mai înalt dintre toţi, urmat de Mişu, fratele cel mai mare, cumnatele, alţi doi fraţi, părinţii lui şi cea mică sunt eu.”, ne-a spus Antoaneta. Femeia este stabilită de ani buni în Catalunya, Spania şi este o pictoriţă destul de renumită.
A fost înmormântat fără onoruri militare
Johnny Răducanu s-a născut la Brăila, pe data de 1 decembrie 1931. Provine dintr-o familie de romi cu tradiţii muzicale, şi s-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas, încă de la 19 ani. A fost considerat un veteran al muzicii romîneşti de jazz. Vreme de 8 ani, în perioada 1962-1970, Johnny Creţu Răducanu a fost căsătorit cu Geta Costin. Pe 19 septembrie 2011, maestrul s-a stins din viaţă în vila din strada Oltarului din Bucureşti.
Din păcate, maestrul a fost înmormântat fără onoruri militare, deși fusese decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Mare Ofițer (categoria muzică) de Ion Iliescu, când acesta din urmă era președintele României.