Fergie de la Black Eyed Peas şi Josh Duhamel au fost printre primele vedete care şi-au pus inelele reciproc pe degete anul acesta. Din păcate, soţul apetisantei cântăreţe a fost acuzat ulterior că îşi înşeală proaspăta consoartă…

Salma Hayek l-a luat de bărbat pe miiardarul francez Francois-Henri Pinault, în cadrul unei ceremonii civile restrânse în Paris, de Valentines Day (Ziua Îndrăgostiţilor). În aprilie, cuplul a făcut nunta din nou la Veneţia, unde au avut invitaţi şi prieteni la fel de celebri precum Penelope Cruz, Bono, Edward Norton, Woody Harrelson sau Charlize Theron.

Tom Brady şi Gisele Bundchen au devenit soţ şi soţie în data de 26 februarie. Superbul cuplu a urat, mai apoi, bun-venit în familie şi primului bebeluş, în luna decembrie. Brady mai are un copil, un băiat în vârstă de doi ani, cu fosta iubită Bridget Moynahan.

Bruce Willis s-a căsătorit a doua oară, de această dată cu actriţa-fotomodel Emma Heming. Toate cele trei fiice ale actorului, Rumer, Scout şi Tallulah Belle, împreună cu prima lui soţie, Demi Moore, şi soţul acesteia, Ashton Kutcher, au fost alături de el la ceremonia care a avut loc în Insulele Turks and Caicos.

Pe 11 aprilie, Roger Federer şi iubita lui şi fosta jucătoare de tenis Miroslava „Mirka” Vavrinec s-au căsătorit în Elveţia. În iulie, proaspăta soţie a născut gemene.

După şapte ani de relaţie, Peter Sarsgaard şi Maggie Gyllenhaal s-au căsătorit în Italia. Cuplul are deja o fetiţă în vârstă de trei ani pe nume Ramona.

După ce a avut o relaţie cu faimosul Hugh Hefner, Kendra Wilkinson şi-a găsit fericirea alături de starul de fotbal american Hank Baskett. În ciuda trecutului Kendrei, cei doi au hotărât să oficieze relaţia lor la Conacul Playboy.

Deşi au aşteptat o lună întreagă pentru a face cunoscut publicului larg faptul că s-au căsătorit, actriţa Anna Farris şi actorul Chris Pratt au decis să facă „pasul cel mare” în Insula Bali.

Starul din filmul „Bored to Death” Jason Schwartzman a luat-o de soţie pe designerul Brady Cunningham în cadrul unei ceremonii restrânse organizate acasă, în San Fernando Valley, pe 11 iulie.

Mark Wahlberg şi iubita lui Rhea Durham şi-au oficiat căsătoria la Biserica Catolică Good Shepherd din Beverly Hills. Ei au deja trei copii împreună: Ella Rae, Michael şi Brendan Joseph.

Milla Jovovich l-a luat de soţ pe Paul Anderson, cel care a regizat filmul în care ea a jucat, intitulat „Resident Evil”, la casa lor din Beverly Hills în luna august. Aceasta este cel de-al treilea măritiş pentru Milla.

Pe 4 septembrie, actriţa Christina Millian s-a căsătorit cu The-Dream la Capela Little White Wedding din Las Vegas. O lună mai târziu, vedeta confirma faptul că va aduce pe lume primul său copil.

Lamar Odom şi Khloe Kardashian şi-au pus pirostriile pe 27 septembrie. Toată „tărăşenia” a fost amplu mediatizată prin intermediul emisiunii televizate „Keeping Up With the Kardashians”, într-un episod special dedicat acestui eveniment.

Claire Danes şi Hugh Dancy au hotărât să îşi lege destinele în Franţa. Simpaticul cuplu s-a format în anul 2006, în timpul filmărilor pentru pelicula „Evening”.

Foto – Northfoto

 
 

Urmărește-ne pe Google News