De mai bine de opt ani, Zina Dumitrescu își trăiește bătrânețea într-un azil din Ghermănești. Fosta creatoare de modă, ajunsă la 82 de ani, nu mai are nimic din strălucirea de altădată. Și nici măcar din starea de spirit din urmă cu câteva luni.

Azi, designerul se usucă pe picioare. Nu mai acceptă hrana și nu mai comunică aproape cu nimeni. Conducerea azilului se așteaptă la ce e mai rău, chiar dacă analizele efectuate recent nu au relevat faptul că ar suferi de vreo boală gravă.

În cursul serii de joi, extrem de slăbită, Zina s-a simțit din nou rău. Motiv pentru care a fost solicitată o ambulanță la azil. Fosta creatoare a refuzat să se deplaseze la spital, așa că medicii au fost nevoiți să-i administreze o perfuzie în camera azilului unde stă.

Cu salvarea la ușă

După plecarea celor de la ambulanță, directorul casei de bătrâni, Ion Cassian, a aflat de ce Zina a refuzat internarea: își dorește să moară în patul ei, în azilul care îi este casă de 8 ani, nu la spital!

„Am chemat salvarea din aceleași motive ca și până acum. Zina nu s-a simțit bine, nu mai are chef de nimic, e foarte slăbită. A refuzat să meargă la spital și nu a vrut să audă de o eventuală internare”, a mai declarat Cassian pentru Libertatea 

De câteva săptămâni, doctorii îi fac periodic perfuzii Zinei Dumitrescu și i-au prescris vitamine. Iar Ion Cassian, pregătindu-se pentru ce-i mai rău, a luat legătura cu cei de la cimitir să pregătească locul de veci…


CITEȘTE ȘI:

CAMERA ASCUNSĂ | Nemiloasa economie de piață. Ceramica de Bulgaria oprește roata olarilor din Horezu

 
 

Urmărește-ne pe Google News