„Suntem de acord cu acuzarea că e o tragedie şi că tot ce am pierdut noi şi copiii lui Michael Jackson merită un verdict, o pedeapsă, dar ne întrebăm dacă nu cumva Curtea ar trebui să se gândească la viaţa lui Conrad Murray pe de-a întregul şi nu doar la un capitol”, cele două luni cât s-a ocupat de Michael Jackson. Solistul era puternic, faimos, bogat şi era dependent de medicamente. Avea avocaţi, medici, agenţi de pază, dar era un om vulnerabil. De ce nu ne gândim la viaţa lui Murray înaintea celor două luni? Se vorbeşte despre copiii lui Michael, dar gândiţi-vă că şi Conrad Murray are trei copii, dintre care unul e mic, are doi ani şi acum de abia începe să vorbească. Doctorul Conrad Murray s-a născut într-o familie nu săracă, ci lipită pământului. Avea 10 ani când a avut pentru prima dată electricitate în casă, dar din acea situaţie el a reuşit să se ridice. Un negru, din Caraibe, a reuşit să termine facultatea cu un an mai devreme, magna cum laudae, apoi a făcut medicina şi a ajuns un medic renumit. Asta nu contează deloc?”, a întrebat avocatul apărării, în cadrul unui discurs susţinut în faţa Curţii, înaintea pronunţării sentinţei.
Citeşte şi scrisoarea familiei lui Michael, adresată judecătorului român
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție