Uma Thurman a rupt în sfârșit tăcerea despre experiența ei traumatizantă cu producătorul Harvey Weinstein, care a fost acuzat de zeci de femei de agresiuni sexuale.

Într-un articol publicat de The New York Times, publicația care a scos la iveală abuzurile lui Weinstein, Uma Thurman a oferit detalii despre câteva experiențe traumatizante. Mai întâi, ea spune că a fost agresată sexual la vârsta de 16 ani, la începutul carierei, de un actor al cărui nume nu l-a dat publicității.

„Am încercat să spun nu, am plâns, am făcut tot ce am putut să fac. Mi-a spus că ușa este încuiată, însă nu am alergat să încerc să o deschid. Când am ajuns acasă, îmi amintesc că stăteam în fața oglinzii și mă uitam la mâinile mele. Eram atât de nervoasă că nu sunt însângerate sau zgâriate”, a spus actrița.

Ea a vorbit apoi despre abuzurile lui Harvey Weinstein, pe care l-a cunoscut în 1994, acesta fiind producătorul filmului Pulp Fiction, regizat de Quentin Tarantino. Ea a detalit câteva dintre momentele în care producătorul a atacat-o și a încercat să o forțeze să întrețină relații sexuale.

„La început, petreceam ore în şir vorbind despre proiectele cinematografice la care lucram împreună. Obişnuia să mă complimenteze pentru inteligenţa mea, să mă valideze. Este posibil ca aceste lucruri să mă fi determinat să ignor semnalele de avertizare”, a declarat actriţa, care a precizat că primele avansuri nedorite au avut loc într-un hotel din Paris.

„Au trecut pe lângă mine. Nu m-am simţit ameninţată. La un moment dat, în timpul filmărilor, m-a rugat să-l urmez. M-a dus într-o saună. Eu eram în costumul din piele. I-am spus că e ridicol şi l-am întrebat ce face. S-a speriat şi a plecat imediat”, a adăugat Thurman.

Actriţa susţine că ulterior au avut loc mai multe atacuri din partea producătorului. Cea mai  însă cea mai agresivă întâlnire a avut loc la Hotelul Savoy din Londra, cândva între anii 1994 şi 2002.

„M-a trântit şi a încercat să se urce peste mine. A încercat să-şi dea pantalonii jos. Au fost tot felul de lucruri neplăcute. Dar, de fapt, nu şi-a folosit toată forţa, pentru că mă putea dovedi. În acele momente eşti ca un animal care se zbate, ca o şopârlă. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a scăpa din acea situaţie”, a povestit Uma Thurman.

A doua zi, actriţa susţine că a primit din partea lui Weinstein un buchet imens de trandafiri galbeni şi un bileţel pe care scria „Ai instincte grozave.” Apoi, producătorul a ameninţat-o că îi va distruge cariera, dacă va decide să se retragă din proiectele pe care le aveau împreună.


Citește și: EXCLUSIV/ Smiley și Pavel și-au făcut trupă de toboșari! Imagini inedite din culisele “Românii au talent”


Urmărește-ne pe Google News