Din anul 1965, de când please de acasă, tatăl lui Woody nu mai dăduse niciun semn, iar fiul său aflase de la radio că părintele său este acuzat de omor. Înainte de asta, tatăl şi fiul se vedeau foarte rar din cauza ‘meseriei’ lui Charles Harrelson, ucigaş plătit, relatează vanityfair.fr, citată de Agerpres.
Cu ajutorul ziarelor, viitorul actor aflase că tatăl său a fost vânzător de enciclopedii în anii 1950 şi că a intrat în lumea pariurilor ilegale. De asemenea, acesta a descoperit că în 1968, părintele său a fost acuzat de uciderea cerşetorului texan Sam Degelia, eliberat pe cuvânt în 1978, şi judecat în 1979 asasinarea judecătorului John Wood. La acea vreme Charles Harrelson mărturiseşte crima, dar şi celebra asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy…
Bărbatul a fosts condamnat pe viaţă, iar la 20 de ani actorul a luat legătura cu tatăl lui, iar ulterior a cheltuit milioane încercând să îl scoată de la închisoare, însă Charles Harrelson a murit în urma unei crize cardiace în 2007.
Şi ca o coincidenţă stranie, printre rolurile care l-au făcut celebru pe Harrelson, se numără şi cel din „Natural Born Killers” (1994), când a dat viaţă unui personal psihopat, asasin în serie. Viaţa chiar bate filmul, nu?
Citeşte şi: Actorul Woody Harrelson, convins că MÂNCAREA e MAI NOCIVĂ DECÂT DROGURILE: „Drumul spre mormânt trece prin gură”! Vezi cum trăieşte el!
Gangsterii croaţi au vrut să-l omoare pe Woody Harrelson