Cătălin Scânteie, un actor care a jucat în serialul „Inimă de ţigan”, se află printre răniţii din clubul Colectiv. Tânărul, care în prezent este un rocker cunoscut, venise în club împreună cu soţia lui, pentru a-i susţine pe băieţii din trupa Goodbye to Gravity, care îşi lansau în acea seara albumul.
În momentul în care s-a declanşat incendiul, Cătălin Scânteie şi-a luat soţia de mână şi a încercat să scape de flăcări, dar nu a reuşit. Aproape de ieşire, ea a fost ars pe spate de o bucată de burete şi a căzut printre ceilalţi oameni care se înghesuiau spre uşă. Într-un final, după ce a fost călcat în picioare, el a reuşit să iasă din club, împreună cu soţia.
Amândoi sunt internaţi, dar medicii sunt optimişti în privinţa recuperării lor. „Am avut premoniţii că urmează să se întâmple ceva rău. Dimineaţa la 7 am primit un mesaj şi m-a anunţat că sunt la spital. S-au agătat oameni  de ei, au cazut oameni peste ei. Catalin a visat pomi in flacari. Trebuie sa mearga la psiholog. Sunt neputinciosi”, a declarat mama lui Cătălin Scânteie, pentru emisiunea lui Măruţă.


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News