„Un cetățean al Ucrainei a îndrăznit să exprime o opinie contrară celei a majorității”. Despre cultură în timp de război – discursul regizorului Serghei Loznița la Cannes

„Stimate doamne și domni! Este o mare onoare pentru mine să primesc acest premiu. Îi mulțumesc doamnei Sandrine Trenier și colegilor săi de la France Culture pentru aprecierea activității mele în domeniul cinematografiei, pentru că mi-au susținut opiniile și poziția.

„M-am pronunțat împotriva interzicerii totale a cinematografiei ruse”

Cultura este o chestiune de viață pentru noi toți, iar astăzi ne aflăm cu toții în prima linie. Pe de-o parte, există cei care cer interzicerea cinematografiei rusești și care doresc abolirea culturii ruse cu totul. Pe de altă parte, sunt cei care sunt împotriva unui boicot total al culturii.

Imediat după agresiunea rusă în Ucraina, m-am pronunțat împotriva interzicerii totale a cinematografiei ruse și împotriva boicotării culturii ruse. Unii dintre compatrioții mei au răspuns cerând boicotarea filmelor mele – în special a filmelor despre războaiele actuale și trecute – «Donbass», «Maidan», «Babi Yar. Context». 

Este surprinzător faptul că, în urmă cu câțiva ani, aceleași filme – «Donbass» și «Maidan» – erau deja interzise. Acest lucru s-a întâmplat în Rusia totalitară, la ordinul FSB. Astăzi, «activiștii» ucraineni cer ca aceste filme să fie anulate în Uniunea Europeană democratică. Trebuie să constatăm cu regret că, în unele chestiuni, poziția lor coincide cu cea a FSB-ului rusesc.

Recomandări

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Cannes, în prima linie

Din nefericire, și Festivalul de Film de la Cannes se află astăzi în prima linie.

Din câte știu, doar o singură dată în istoria de 75 de ani a festivalului de la Cannes, directorii acestuia au primit o scrisoare de la șeful Fondului de Stat pentru Film, care a cerut ca un film al unui cetățean al statului respectiv să fie scos din program. Acest lucru s-a întâmplat în 1969, cu Andrei Rubliov al lui Andrei Tarkovski.

În acest an, este aceeași poveste cu filmul meu «A Natural History of Destruction», produs de Germania, Lituania și Olanda, care va avea premiera poimâine (luni, 23 mai – n.r.). Filmul se referă la o problemă care a devenit din nou monstruos de relevantă în războiul pe care Rusia îl duce în Ucraina: pot fi folosiți civilii pașnici și spațiul vieții civililor ca resursă pentru război? 

„Libertatea de exprimare și libertatea de autoexprimare sunt declarate propagandă inamică”

Se pare că liderii organizațiilor care sprijină cinematografia ucraineană nu sunt deranjați de această problemă. Ei sunt doar îngrijorați de faptul că un cetățean al Ucrainei a îndrăznit să exprime o opinie contrară celei a majorității. 

Ei duc un război pe frontul lor specific – nu cel care decide destinul Europei, al civilizației moderne și, poate, al întregii omeniri, ci unul în care construcția statului este înlocuită de un război al culturilor, în care cunoașterea propriei istorii este înlocuită de crearea de mituri, în care libertatea de exprimare și libertatea de autoexprimare sunt declarate propagandă inamică.

Recomandări

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Evenimentele din aceste trei luni de război și agresiunea la care au fost supuse nu numai instituțiile culturale individuale – muzee, teatre, cinematografe și galerii, ci și autorii înșiși – regizori, actori, dirijori, artiști și muzicieni, necesită reflecție și o discuție serioasă. Trebuie să înțelegem: ce se întâmplă? Și cine are nevoie de acest conflict?

„Cum putem interzice o limbă care este vorbită de 350 de milioane de oameni în întreaga lume?!” 

Limba este una dintre cele mai importante și fundamentale categorii ale culturii. În limbaj și cu ajutorul limbajului se formează și se exprimă modul în care omul înțelege lumea. A cere interzicerea culturii este echivalent cu a cere interzicerea limbii. Cererea este pe cât de imorală, pe atât de nebunească. 

Cum putem interzice o limbă care este vorbită de 350 de milioane de oameni în întreaga lume?! Vă vorbesc acum în limba mea, cea pe care am vorbit-o în orașul meu natal, Kiev, încă din copilărie. Este limba vorbită de majoritatea refugiaților din regiunile estice ale Ucrainei. Este, de asemenea, limba folosită de eroicii apărători ai Insulei Șerpilor pentru a le explica agresorilor ruși unde ar trebui să se ducă. 

Ucraina modernă este o țară multinațională și multiculturală. Cererea de boicotare a culturii de limbă rusă, care este, de asemenea, o realizare și o bogăție a Ucrainei, este de natură arhaică și distructivă. 

Recomandări

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

În plus, contrazice în mod fundamental principiile europene ale pluralismului cultural și ale libertății de exprimare. 

În loc să pună limba rusă, care este limba maternă pentru 30% dintre ucraineni, în slujba Ucrainei, spunând adevărul despre războiul teribil din această țară, «activiștii culturali» sunt epuizați de sarcina inutilă, ca a lui Sisif, de a distruge ceea ce este indestructibil.

Se lasă impresia că prin «cultură» acești oameni înțeleg un simplu set de opere individuale – filme, romane, piese de teatru, picturi etc. Dar nu este cazul.

Cultura este activitatea umană în diversele sale manifestări, sunt ritualurile și practicile vieții noastre, sunt formele și modalitățile de autocunoaștere și de exprimare a omului, este memoria noastră și practicile de conservare și reproducere a acesteia. Și, în cele din urmă, cultura înseamnă cultivare, înseamnă dezvoltare. Cred că voi toți – personalul France Culture, angajații și prietenii acestei minunate organizații – știți foarte bine acest lucru.

Cum putem lupta împotriva acestor lucruri? Cum se pot identifica atrocitățile comise de actualul regim rusesc (de fapt, în ultima sută de ani Rusia nu a avut decât regimuri ticăloase) cu creațiile acelor autori ruși, adesea proscriși și aproape întotdeauna profeți îndurerați în nefericita lor patrie, care au devenit parte a culturii mondiale și, prin urmare, moștenire a întregii omeniri? Cum să răspundem barbariei regimului Putin în fața vandalilor ruși din Ucraina, cerând distrugerea sau abolirea a ceea ce s-a opus întotdeauna barbariei? Nu are nici logică, nici sens.

„Ce se întâmplă cu noi?”

Filozoful francez René Girard scrie: «Obiectul adevăratei uri nu poate fi decât persoana care ne împiedică să ne satisfacem dorința – dorința pe care el însuși ne-a insuflat-o. Cel care urăște se urăște în primul rând pe el însuși și ascunde în spatele urii sale o admirație ascunsă. Încercând să ascundă această admirație disperată de ceilalți și de el însuși, el refuză să vadă în modelul său altceva decât un obstacol. Rolul secundar al acestui model iese astfel în evidență și se suprapune complet celui primar, devenind astfel o imitație religioasă al acestui chip».

Ce se întâmplă cu noi? Ce se întâmplă cu cultura? Cred că prin discuții constructive și profunde, mai degrabă decât prin ultimatumul diferitelor interdicții, putem ajunge la o înțelegere. Și dacă vorbim despre cinematografie, cred că Academia Europeană de Film ar putea fi cadrul unei conferințe paneuropene a filosofilor, antropologilor, istoricilor de film, istoricilor culturali, cercetătorilor în domeniul cinematografiei, regizorilor și scenariștilor pentru a discuta această problemă foarte serioasă.

Lecția lui Stefan Zweig

Stefan Zweig își amintește în memoriile sale atmosfera Primului Război Mondial: «Franța și Anglia au fost „cucerite” mai întâi la Viena și Berlin, pe Ringstrasse și Friedrichstrasse, ceea ce era mult mai ușor. Inscripțiile în engleză, franceză de pe magazine au trebuit să dispară, chiar și mănăstirea „Fecioarelor angelice” a trebuit să-și schimbe numele pentru că oamenii erau indignați, neștiind că „angelic” (engelachtige) implica îngeri, nu anglo-saxoni. 

Oameni de afaceri naivi au lipit timbre pe plicuri pe care scria „Doamne, pedepsește Anglia!”, iar doamnele din lumea bună au jurat că nu vor rosti un cuvânt în franceză cât timp vor trăi. Shakespeare a fost retras din teatrele germane, Mozart și Wagner din sălile de muzică franceze și engleze, profesorii germani l-au declarat pe Dante german, profesorii francezi l-au declarat pe Beethoven belgian, rechiziționând cu nepăsare patrimoniul spiritual din țările inamice ca pe grâne sau minerale. 

Nu erau mulțumiți de faptul că în fiecare zi mii de civili din aceste țări se omorau între ei pe front: ei în spatele frontului se înjurau și denigrau reciproc marii lor morți, care se odihneau liniștiți în mormintele lor de sute de ani».

Dumneavoastră nu vă amintesc de nimic aceste lucruri?

„Ce ar trebui să facă un artist în timp de război? Păstrați bunul simț și apărați cultura”

Soarta mi-a oferit câțiva ani de prietenie cu marea Irena Veisaitė, o evreică lituaniană care a evadat din ghetoul din Kaunas, profesoară de studii teatrale și expertă în literatură germană, o personalitate publică lituaniană proeminentă. Irena și-a amintit că ea și prietenele ei adolescente din ghetou au organizat un cerc clandestin de poezie germană. 

Seara, se adunau în secret și își citeau una alteia Goethe, Heine și Schiller. «Dar cum se poate așa ceva? Erau discursuri ale călăilor germani în jurul tău în fiecare zi?» – am exclamat eu. Irena s-a uitat la mine uimită: «Da, dar ce legătură are cu Goethe?!».

Doar câțiva primesc un astfel de dar de înțelepciune spirituală, doar câțiva pot ajunge la o asemenea umanitate, doar adevărații eroi sunt capabili de noblețe. Dar fiecare dintre noi, oamenii de cultură, este obligat să facă un efort pentru a rezista barbariei în toate manifestările sale. 

Sunt adesea întrebat – ce ar trebui să facă un artist în timp de război? Răspunsul meu este simplu – păstrați bunul simț și apărați cultura.

Vă mulțumesc!”.

• Pe 23 mai, Festivalul de Film de la Cannes va prezenta în premieră filmul lui Loznița „A Natural History of Destruction”, realizat pe baza unor imagini de arhivă ale bombardamentelor asupra orașelor europene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește-ne pe Google News