Emoţii autentice, reacţii neaşteptate, voci care pot pot smulge ropote de aplauze, dar şi oameni născuţi pentru show. Toate acestea pot fi văzute numai la X Factor, show-ul de divertisment care a scris istorie în întreaga lume şi pe care, din această toamnă, Antena 1 l-a adus în exclusivitate în România.
În ediţia din aceasta săptămână, telespectatorii vor avea ocazia să vadă noi momente de la audiţiile din Timişoara, dar şi să se întâlnească, în premieră, cu românii veniţi la audiţiile din Moldova. Printre cei care au dorit cu orice preţ să convingă juriul că au factorul X s-a numărat şi Nicolae Buda, un bărbat greu încercat de soartă, dar convis că muzica îl poate ajuta să depăşească orice problemă.
Are 43 de ani, nu are tată şi-a pierdut un frate, iar altul locuieşte departe, însă Nicolae este mereu încrezător în soartă. Fire creativă, cu o imaginaţie bogată şi un talent aparte, Nicolae a publicat şi un volum de poezii, despre o parte dintre ele afirmând că sunt „pe valurile muzicii”.
Nicolae a venit la audiţii însoţit de cel despre care spune că îii este el mai bun prieten, cocşul Didu, reuşind astfel să surprindă pe toată lumea. Nu cu povestea sa însă a trebuit să îi impresioneze pe juraţii X Factor: Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă, ci cu vocea şi prezenţa sa scenică.
Dacă a reuşit sau nu să treacă de etapa audiţiilor telespectatorii vor putea afla urmărind sâmbătă, 1 octombrie, X Factor la Antena 1.