Bolnav de cancer, stilistul Marian Dârță trece prin momente cumplite. Recent, tumoarea la creier i-a plesnit, el ajungând de urgență la spital.
Marian Dârță a oferit detalii despre starea sa de sănătat în cadrul emisiunii ”Necenzurat”, de la Antena Stars.
„Tumoarea mi-a plesnit, dar nu s-a putut intervni chirurgical din cauza tratamentelor pe care le urmez. Nu prea mai am prieteni, am doar o mână de oameni în jurul meu, care nu sunt vedete sau persoane publice, dar care, din micile lor posibilităţi, mă pot ajuta… Sunt zile în care poate nu am cum să îmi cumpăr nicio pâine…”, a afirmat Marian Dârță.
”Mi-e jenă că am ajuns în stadiul acesta şi poate că Dumnezeu mă va ajuta să mă simt mai bine. Am fost şi la Sfântul Nectarie să mă rog, am pupat icoanele, eu cred că există şi miracole. Dacă ar fi să mă operez în afară, m-ar costa aproape 27.000 de euro”, a mai spus el.