Robert Turcescu și soția lui, Oana, și-au dorit un botez discret pentru fetița lor, care de ieri a intrat în rândul creștinilor. Ziua ceremoniei nu a fost aleasă întâmplător de părinții micuței, care tot ieri au celebrat un an de la căsătorie. Fericitul anunț a fost făcut chiar de soția lui Robert, care a postat o fotografie cu o parte din florile primite la botez și o alta de la petrecerea dată în cinstea micuței. Cuplul a avut alături familia și prietenii, distracția desfășurându-se la un local pe malul lacului. “Începând de azi, mai avem un creștin în casă. În primul rând, vă mulțumim din toată inima că ați fost alături de noi, în al doilea rând vă mulțumim pentru gândurile minunate și calde, și nu în ultimul rând pentru nenumăratele cadouri oferite cu drag micuței noastre Vera Ilinca! Vă iubim! Familia Turcescu”, a scris Oana pe o rețea de socializare.
Foto: Instagram