ComenteazăPrintre filmele care urmează să fie proiectate la Iași se regăsesc drama românească „Crai nou”, despre metamorfoza unei tinere care vrea să evadeze din familia ei disfuncțională, și documentarul „Emigrant Blues: un Road Movie în 2 ½ Capitole”, o călătorie de 55 de ore de la București la Madrid, într-un autocar plin de emigranți.
Teodora Popescu subliniază necesitatea de a discuta despre sănătatea mintală și în afara unor medii formale, instituționale sau academice, „greu accesibile pentru anumite categorii de public”. De fapt, aceasta este una dintre mizele cele mai importante ale festivalului, spune psihoterapeuta: „să facilităm conversații accesibile despre subiect. Credem că filmele artistice sunt cea mai bună cale să inițiem și să promovăm aceste dialoguri”.
„Ce bine că se întâmplă la Iași”
Libertatea: Cum v-a venit ideea festivalului? Și care este obiectul festivalului?
Teodora Popescu: Ideea festivalului a venit în 2019, la un alt festival de film, Pelicam. Era un festival de film în Tulcea dedicat protecției mediului și mi s-a părut un context foarte potrivit de a combina discuții serioase despre mediu cu discuții mai informale, în continuarea ideilor desprinse din filme. M-am întors acasă, la Iași, și i-am zis Ralucăi Bejenariu (colega mea de la asociația În Dialog) despre ideea unui festival de film dedicat sănătății mintale. Apoi, a venit situația din 2020 și ne-am preocupat de alte lucruri. În 2021, vara, ne-am reîntâlnit cu un prieten mai vechi, Dan Basu, artist vizual din Iași, care activează în București, i-am zis de ideea noastră. I s-a părut un proiect interesant și necesar și foarte rapid ne-am decis asupra numelui Romanian Mental Health Film Festival și ne-am apucat de organizarea primei ediții.
– Ce feedback ați primit de la public după ediția de anul trecut? Câți oameni au participat?
– Aș spune că mesajele principale pe care le-am auzit au fost „ce necesar e un astfel de festival” și „ce bine că se întâmplă la Iași”. Este un feedback suficient de încurajator, care ne-a energizat să ne gândim la următoarele zece ediții.
La fel ca anul acesta, programul festivalului a constat în 8 proiecții de filme, 3 dialoguri și 4 petreceri. Conform înscrierilor, au participat aproximativ 2.800 de persoane la toate evenimentele din cadrul festivalului.
– Ce e diferit la ediția de anul ăsta?
– Credem că anul acesta am reușit să promovăm festivalul către un public mai numeros, atât din punctul de vedere al obiectivului pe care îl avem – de a iniția, prin intermediul vizionării filmelor, conversații despre probleme umane importante și complexe, onorând experiența oamenilor -, cât și prin intermediul programului oficial al acestei ediții.
– Cum ați ales filmele și invitații? Ați chemat și persoane care să-și povestească propriile experiențe?
– La fel ca în cazul primei ediții, selecția de filme nu urmează o tematică anume, tocmai din dorința de a nu nișa conversația și, implicit, publicul. Selecția de filme a fost făcută, pe de o parte, în funcție de componenta artistică, pe de altă parte, în funcție de anumite teme regăsite în filme, pe care noi le considerăm importante pentru specificul societății în care trăim: migrație, dinamici complicate în familie, abuzuri.
Sperăm ca vizionarea filmelor, sesiunile Q&A și conversațiile informale care se stârnesc după proiecția filmelor să lărgească înțelegerea despre anumite situații complicate și, cel mai important, să furnizeze și potențiale soluții. Atât sesiunile Q&A de după proiecțiile de film cu membri din echipele filmelor, cât și dialogurile din programul festivalului sunt ocazii în care aceste persoane să vorbească și despre propriile experiențe.
„Să vorbim despre suferințele intime în contexte mai publice”
– De ce credeți că e important să se vorbească la nivel macro despre suferințe personale și intime – precum abuzuri sau afecțiuni legate de sănătatea mintală?
– Credem că e important să vorbim despre suferințe mai intime în contexte ceva mai publice, pentru că multe dintre aceste suferințe au implicații care depășesc spațiul personal. De exemplu, o persoană cu afecțiuni psihice are nevoie de sprijin din partea familiei, a sistemului medical, a sistemului juridic, de o comunitate extinsă care să aibă capacitatea să susțină anumite diferențe de adaptare. Cu cât dificultățile acestei persoane sunt mai greu de înțeles, cu atât suportul de care are nevoie va fi mai greu de definit, de cerut.
Nevoia de a cunoaște realitatea
– Ce credeți că ar trebui făcut la nivel social pentru a diminua stigma la adresa persoanelor cu diagnostice legate de sănătatea mintală?
– Dacă stigmatizarea e un proces intern, ceva mai greu de controlat și probat, discriminarea e mai degrabă un efect vizibil al stigmatizării. Atenția ar trebui îndreptată către acele situații în care se întâmplă discriminări, astfel încât ele să fie tot mai des adresate din punct de vedere legal.
Credem că orice eveniment care are ca obiectiv educarea și informarea are potențial să crească nivelul de cunoaștere și, implicit, nivelul de înțelegere și acceptare.
– Cum credeți că ar putea fi încurajate persoanele care suferă de tulburări mintale să aibă o viață socială activă?
– Un prim demers important este să întrebăm direct cât mai multe persoane cu suferințe psihice, într-o formă organizată, ce nevoi de socializare au, astfel încât să avem o apreciere cât mai aproape de realitate a dorințelor acestora.
Sperăm că evenimente ca festival nostru sunt un prilej sigur și atractiv de a ieși la un film, de a asculta oameni care împărtășesc experiențe personale, așa cum o fac invitații la dialogurile festivalului.
– Ce așteptați de la ediția de anul acesta?
– Așteptăm să avem cel puțin la fel de mulți participanți, să reușim să vorbim cu cât mai mulți oameni din public și să construim relații funcționale cu instituțiile implicate, cu sponsorii și partenerii noștri.
Ce spun studiile: anxietatea, depresia și consumul de alcool
– Există un research, din zona sănătății mintale, care stă în spatele sau la baza acestui festival? Puteți să ne dați câteva exemple?
– Există câteva date statistice pe care le-am luat în calcul atunci când am documentat dacă subiectul sănătății mintale ar putea fi de interes:
- problemele de sănătate mintală sunt principalul factor care conduce la dizabilitate. Principalele probleme de sănătate mintală sunt depresia, anxietatea, demența și consumul de alcool;
- conform Global Burden of Diseases (un studiu complex prin care sunt estimate morbiditatea, mortalitatea și dizabilitatea cauzate de boli, accidente și alți factori de risc), afecțiunile din spectrul anxietății și ale depresiei sunt cele care contribuie cel mai semnificativ la indicatorul din studiu numit „Years Lived due to Disability” în cazul femeilor, în timp ce la bărbați, factorul cel mai important este dat de afecțiunile asociate consumului de substanțe;
- 4% din cheltuielile GDP-ului UE, adică 700 milioane de euro, sunt o consecință a afecțiunilor de acest tip;
- în Uniunea Europeană, 11% dintre cazurile de dizabilitate, 22% dintre cazurile de „Years Lived due to Disability” și 5% dintre cazurile de ani pierduți de viață (alt indicator din studiul Global Burden of Diseases numit „Years of Life Lost”) sunt cauzate de afecțiuni mintale și comportamente de self-harm.
Ajutorul familiei și serviciile statului
– Din punctul vostru de vedere, care sunt principalii factori care pot influența în bine viața unei persoane care suferă de boli psihice? Cât de importante sunt serviciile statului? Cât de necesar este ajutorul familiei?
– E greu de stabilit care e combinația optimă între implicarea familiei și serviciile statului. Dacă implicarea familiei e un factor ceva mai particular și mai greu de definit, care depinde de la caz la caz, poate că atenția publică trebuie îndreptată către serviciile furnizate de stat, care pot aduce o formă de stabilitate, chiar și în situațiile în care familia nu poate susține o persoană cu suferințe psihice. De exemplu, sunt suficiente persoane care vor un loc de muncă, dar au nevoie de un program adaptat, de un anumit tip de mediu de lucru, de niște condiții specifice.
– Sunt voci care susțin izolarea/alienarea persoanelor cu boli psihice, cum le răspunde acest festival celor care cred în „soluția” asta?
– Această soluție, deși a fost practicată îndelung, nu are justificări solide, ci mai degrabă este un răspuns la o frică alimentată, uneori, de portretizări exagerate ale persoanelor cu suferințe psihice vehiculate în televiziune, filme, mass-media.
Sperăm că festivalul nostru va reuși, de la ediție la ediție, să pondereze această perspectivă, atât prin selecția de filme, cât și prin felul în care sunt purtate discuțiile din cadrul festivalului.
Aici puteți vedea programul integral al festivalului.