Un film românesc îți arată puterea distrugătoare a internetului

„#dogpoopgirl” a fost distins anul trecut cu Marele Premiu și Premiul de interpretare feminină (pentru Andreea Grămoșteanu) la Festivalul de la Moscova, respectiv cu Premiul de debut la Festivalul Transilvania în secțiunea  Zilele Filmului Românesc. Filmul, care îi mai are în distribuție pe Tudor Istodor, Cezar Antal, Paul Chiribuță, Coca Bloss, Rodica Mandache și Dana Rogoz, rulează în România din 15 aprilie 2022. 

În pregătirea acestui text despre filmul lui Andrei Huțuleac, universul mi-a servit următoarea întâmplare. Ieri scriam ceva dificil și nepotul vecinei, venit în vizită, a început să bată mingea. Îl auzeam prin căștile cu muzica dată la maxim, iar când n-am mai putut, l-am rugat pentru prima dată în doi ani să se oprească. După 10 minute a reînceput, iar tatăl lui a spus că de ce nu rabd și eu juma de oră până termină cu joaca, că e trecut de ora 5 deci are voie șamd. Îndemnat de tată și de bunică, copilul a continuat să dea la coș. 

Plictiseala s-a amplificat peste noapte. Punându-mă în situația lor, dacă cineva m-ar fi rugat să mă opresc pentru că deranjez, cred că aș fi înțeles. Razant, mi-a trecut prin minte că aș putea să mă răcoresc pe Facebook. Nu aș face-o, dar încerc să înțeleg. În primul rând, mi-aș fi mângâiat ego-ul lezat de neplăcerea că situația nu s-a rezolvat în favoarea mea, care consideram că aveam dreptate. Expunerea cazului (nu a persoanelor) la gazeta de perete online ar fi fost o reparație morală tardivă, dar necesară pentru nevoia de a fi în control. După ce îmi trec nervii probabil că o să văd lucrurile mai nuanțat.

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Și călătorii din metroul unde câinele eroinei filmului vomită au dreptate să fie nemulțumiți când femeia refuză să curețe după patrupede (nici n-ar avea cu ce), dar identificarea (după ceasul de la mână) și expunerea identității ei pe internet capătă proporțiile unei isterii hrănite de apartenența la o colectivitate anonimă. Una care se simte datoare să ia atitudine atunci când consideră că cineva iese de ceea ce consideră a fi normă.

Inspirat de incidentul sud-coreean din 2005, despre care spune în interviuri că l-a îngrijorat, Andrei Huțuleac a imaginat o poveste românească în care toată lumea, mai puțin eroina, e cu cel puțin un semiton mai sus. Reacțiile sunt exagerate în mod intenționat (prin urmare, și jocul actorilor), și nebunia e gândită să crească în intensitate, ceea ce poate fi riscant și pentru un regizor/scenarist consacrat. 

Cred că ce și-a propus Huțuleac a fost un film pentru marele public, unul care să fie și amuzant și tragic. Nepretențios, dar care să dea de gândit. Fiind și autorul scenariului, Huțuleac și-a permis să se joace și nu neapărat să reflecte societatea românească așa cum e, ci să o reconstruiască la modul absurd astfel încât povestea să fie universală. E interesant cum a gândit totul în detaliu, reconstruind o lume paralelă până la emisiuni TV cu texte zgubilitice pe burtieră, deși de multe ori filmul tinde să vireze spre o emisiune TV de comedie, unde pretențiile nu sunt foarte mari. 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

De la un punct încolo, imaginația amenință să rupă zăgazurile și firul narativ se subțiază sub greutatea unor stereotipuri și sub dificultatea de a ține povestea sus cale de un lungmetraj. Poate că o poveste mai uscată, cu un absurd mai sec, ar fi funcționat mai bine. Această „citizen cyber-police”, termen pe care l-am găsit într-un articol publicat în „Columbia Journalism Review” în 2005 e o chestiune complexă, care merită explorată din cât mai multe unghiuri.

Sau altă variantă. La fel ca avioanele care trec la viteza sunetului, un foarte bun scenarist/regizor ar fi băgat manșa în față în loc să încerce să redreseze spre final trăgând de ea. Ar fi supralicitat, aglomerând satira la extrem, precipitând-o, dar calculând momentul inversării comenzilor (care se petrece la spargerea peretului sonor) și știind că nu va dezintegra povestea. Radu Jude ar face asta.

Ce mi-a plăcut la „#dogpoopgirl” a fost interpretarea Andreei Grămoșteanu, care e sâmburele de normalitate într-o lume care o ia razna, deși eroina ei nu poate lupta de una singură și nu poate evada din cutiuța în care a fost vârâtă de gura lumii.

Consacrată de micul ecran ca actriță de comedie, Andreea Grămoșteanu poate avea la fel de mult succes și într-o dramă realistă, și într-un film de acțiune pentru că talentul și structura ei o fac credibilă.  Mergi pe mâna ei. Cam așa e, de pildă, Matt Damon.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Andrei Huțuleac a făcut primul său scurtmetraj, „Offstage” în 2017 – filmul poate fi văzut mai jos:

În 2020 a câștigat Premiul Gopo pentru scurtmetraj cu „Havana, Cuba” care poate fi văzut aici:

Ambele scurtmetraje, dată fiind și natura lor și faptul că erau filme de început, erau mai mult niște studii de caractere unde, într-adevăr, umorul vira spre absurd, dar și (în „Havana, Cuba”)  spre o tandrețe sinceră față de oamenii obișnuiți.

În acest an, al doilea lungmetraj al său, „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie”, a fost de fapt primul care a intrat în sălile din România, în 25 martie. Inspirat de poveștile mai multor pacienți ai Fundației HOSPICE Casa Speranței, filmul își donează toate încasările acestei fundații.

Actor la bază, cum se spune, Andrei Huțuleac pare să se fi îndreptat spre regia de film din curiozitate umană și empatie, nu din dorința de a-și cultiva ego-ul. Asta îi va fi de folos mai încolo. 

„#dogpoopgirl” a fost produs de DaKINO Productions în coproducție cu DIUD.

Citiți și interviul acordat de regizorul Andrei Huțuleac și actrița Andreea Grămoșteanu pentru Libertatea:

Foto: captură trailer

Urmărește-ne pe Google News